Meşterii populari au făcut demonstraţii la Casa ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Târgul de Paşte de la Casa ONU, artizanii populari şi-au arătat meşteşugul în faţa unui public numeros. Veniţi din toate colţurile ţării, ei le-au arătat vizitatorilor cum se

La Târgul de Paşte de la Casa ONU, artizanii populari şi-au arătat meşteşugul în faţa unui public numeros. Veniţi din toate colţurile ţării, ei le-au arătat vizitatorilor cum se încondeiază ouăle de Paşte, cum se sculptează lemnul pentru a lua forma sărăriţelor şi a lingurilor decorative, cum se face o oală doar din lut şi dăruire, cum se ţese un ştergar sau se face o farfurie de ceramică. "Acum mai puţin este interesată lumea de ştergare sau feţe de masă. Mai încercăm şi noi să transmitem tradiţia la copii, că altfel s-ar pierde", spune Silvia Tecoanţă, din Sibiu, cel mai experimentat expozant. Cea mai spectaculoasă demonstraţie a fost cea de olărit, deşi modelarea în sine este umbrită de importanţa alegerii şi frământării lutului şi de arderea produsului finit, după cum a explicat meşterul. Expoziţia va mai fi deschisă până pe 4 aprilie, iar meşterii populari vor putea fi găsiţi de astăzi şi la Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului Român. Tot ieri, la Romexpo, s-a deschis TIBCO, târgul produselor de larg consum, care a adus la un loc, de la obiecte de mobilier şi decor până la condimente şi produse de patiserie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite