Memorialul FM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă aş fi mogul de presă, aş face un radio cu ziariştii de la Europa Liberă şi BBC Dacă aş fi mogul de presă, aş înfiinţa un post de radio la care i-aş angaja pe toţi

Dacă aş fi mogul de presă, aş face un radio cu ziariştii de la Europa Liberă şi BBC

Dacă aş fi mogul de presă, aş înfiinţa un post de radio la care i-aş angaja pe toţi ziariştii care au muncit la Europa Liberă şi BBC România. I-aş angaja aşa cum sunt acum, când aceste radiouri s-au închis: mai tineri, mai ramoliţi, pensionari, pe toţi!

Nu ar fi o excentricitate a unui milionar care ţine să colecţioneze oameni. Nici nu ar fi un gest prin care aş încerca să intru în graţiile preşedintelui Traian Băsescu, care a conferit celor două radiouri Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer. Pur şi simplu aş investi în această staţie FM pe baza unei "decizii de business" - vorba managerilor gomoşi din presa noastră.

Salariile pe care mi le vor cere nu vor conta, doar sunt mogul! I-aş lăsa să facă ceea ce ştiu: meserie! Indiferent de orgolii şi convingeri politice.

Nimeni nu le va fixa un target de audienţă. O singură condiţie la angajare le-aş impune: să nu apară niciodată la televiziuni, făcând analize şi comentarii. Cine e om de radio să se bucure până la capăt de forţa vocii lui. (Iar cine va încălca această clauză de fidelitate va fi trimis trei luni în surghiun la Antena 3.)

Businessul va începe în momentul în care, alături de studiouri, va fi înfiinţat muzeul Europa Liberă & BBC România. Un muzeu însă fără portretele celor care au fost Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu. Vor lipsi notiţele sau corespondenţele lui Victor Bratu, Nae Bădulescu sau Dan Goanţă.

În schimbul unui bilet de intrare, vizitatorii îi vor putea vedea la lucru pe "foştii" (nu, nu va fi un muzeu al figurilor de ceară!) şi, dacă vor achita aşa-numita "taxă de povestitor", vor putea să asculte de la cei în activitate întâmplările şi faptele jurnaliştilor care au fost timp de 50 de ani la cele două posturi.

Astfel, cei curioşi vor putea afla de la Christian Mititelu, de exemplu, de ce a părăsit Traian Ungureanu postul BBC în plin regim Adrian Năstase. Neculai Constantin Munteanu va povesti cine l-a turnat la Securitate. Astfel, din gură în gură, istoriile acestor radiouri vor rămâne în memoria românilor.

Business-planul se va dezvolta pe câţiva zeci de ani. Pe măsură ce vocile ziariştilor în vârstă şi bolnavi se vor ridica definitiv la Frecvenţa Supremă FM, bagajul de istorii va fi preluat de cei ce sunt acum tineri sau în floarea vârstei. De-abia când se va stinge la microfon răsuflarea ultimului ziarist din acest post de radio vom înţelege cu adevărat ce gol au lăsat Europa Liberă şi BBC în viaţa noastră, în presa românească.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite