Membrii PD se lauda cu prietenia lor cu Traian Basescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a dezvaluit, pentru ziarul Adevarul, in cadrul unui interviu, numele a doua personaje care pretind ca ar fi foarte apropiate de domnia sa. "Sunt unele personaje

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a dezvaluit, pentru ziarul Adevarul, in cadrul unui interviu, numele a doua personaje care pretind ca ar fi foarte apropiate de domnia sa. "Sunt unele personaje care vor sa para a fi foarte implicate cumva. Un personaj se numeste Dorin Iacob, care pe toate drumurile spune ca este consilierul presedintelui. Ceea ce nu este adevarat. La fel se intampla si cu domnul Anghelescu (Florin - n. red), ce incearca sa-si creeze un sistem de protectie, afirmand in toate anturajele prin care circula ca impreuna cu presedintele stabileste schimbari din functii, puneri sub urmarire penala etc. Si ca ei sunt destui. Mai devreme sau mai tarziu isi vor primi factura minciunii", a declarat presedintele Romaniei. Cine sunt respectivele personaje invocate de Traian Basescu? Primul la care a facut referire, Dorin Iacob, a fost pe vremea lui Ceausescu ofiter la Militia Economica Alba, dupa care, in perioada 1990-1992, a fost ofiter in cadrul SRI, sub comanda lui Virgil Magureanu. In prezent, acest personaj este secretar executiv al departamentului imagine din PD. Astazi, el este membru in Partidul Democrat de cand Partidul National Roman al fostului director SRI a fuzionat cu PD. Imediat dupa ce Traian Basescu a devenit presedinte, numele lui Dorin Iacob a fost vehiculat ca fiind cel care urmeaza sa il inlocuiasca pe Radu Timofte la carma SRI. Surse din Alianta D.A. sustin ca Dorin Iacob a primit ordin, in decembrie 2004, de la proaspatul presedinte Basescu, sa "curete" Cotroceniul de microfoane, pentru ca seful statului sa nu faca obiectul unor scandaluri de presa. Contactat telefonic, Dorin Iacob ne-a declarat ca nu intentioneaza sa comenteze in nici un fel declaratiile presedintelui Romaniei si ca nu doreste sa intre in polemica, cu Traian Basescu. Al doilea personaj invocat in interviu este Florin Anghelescu, cunoscut publicului prin firma sa, Anghelescu Industry SRL, care produce "Tigarile Anghelescu". Numele sau a fost legat de mai multe scandaluri de contrabanda cu produse de tutungerie. Unul dintre aceste scandaluri se refera la faptul ca, in zona Moldovei, Anghelescu a distribuit tigari "Carpati" false, ambalate identic cu cele originale, dar cu desenul imprimat pe pachet putin decolorat. Afirmatiile presedintelui, potrivit carora Florin Anghelescu se lauda cu "prietenia stransa" ce-l leaga de dansul pot fi cauzate si de faptul ca sotia lui Florin Anghelescu, Stana Anghelescu, ocupa in prezent functia de consilier de stat in cadrul Presedintiei Romaniei. Stana este membru al Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare Bucuresti si al Colegiului Consilierilor Juridici Bucuresti. Pe vremea guvernarii PSD, Stana Anghelescu a administrat firmele patronate de sotul ei. Contactat telefonic, Florin Anghelescu a sustinut ca "nu am ce sa comentez cu privire la acest articol si domnul presedinte stie mai bine ca mine ce trebuie facut. Sa traiti bine!".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite