Medicii de familie au capitulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Doina Mihăilă
Dr. Doina Mihăilă

De marţi, 14 iunie, toţi medicii de familie vor elibera reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi vor semna trimiteri către cabinetele de specialitate, a anunţat ieri Ministerul Sănătăţii.

Anunţul a fost făcut după o ultimă întâlnire între reprezentanţii celor două asociaţii profesionale ale medicilor de familie şi ministrul Cseke Attila. Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) au spus ieri-dimineaţă că recomandă colegilor lor să depună dosarele în vederea semnării contractelor.

Pierderi şi câştiguri

Medicii de familie au renunţat la protest în principal pentru că s-au lămurit că nu vor primi finanţare suplimentară pentru bugetul de medicină primară nici la rectificare. Totuşi, în cursul negocierilor din ultimele două săptămâni, ei au reuşit să obţină câteva lucruri: „Nu mai sunt restricţii pentru bolnavii cronici, adică ei vor putea veni la consult ori de câte ori au nevoie şi nu doar o dată la trei luni, iar valoarea punctelor de 3 lei per capita şi 1,8 per serviciu sunt minim garantate pentru tot anul. Am renunţat în primul rând pentru pacienţi, care au fost alături de noi şi cărora le mulţumim", a declarat Doina Mihăilă, din partea FNPMF. În plus, informatizarea va constitui obiectul unui alt contract separat, a mai spus dr. Doina Mihăilă.

Ameninţări de la Casă

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a precizat ieri că jumătate din medici semnaseră contractele cu Casa. Înainte de anunţul acestora de renunţare la protest, Duţă declarase pentru RFI că, dacă nu se va debloca situaţia, atunci instituţia va face publice listele nominale cu medicii care au semnat „şi pacienţii se pot îndrepta către acei medici şi se pot duce să-şi ia reţetele ca şi până acum, gratuite".

Tot ieri, liderii medicilor de familie, Doina Mihăilă şi Rodica Tănăsescu, şi-au anunţat demisiile din fruntea celor două asociaţii profesionale, pe motiv că nu au putut aduce mai mulţi bani pentru cabinete.

"Am renunţat în primul rând pentru pacienţi, care au fost alături de noi."
Doina Mihăilă
medic de familie

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite