Medicii nu sunt mineri

Nicolăescu. Ne-a jignit pe toţi, se vorbea, la raportul de gardă, prin spitale. Medicii, care nu pot privi noaptea la talk-show-uri, pentru că a doua zi lucrează de la 7 dimineaţa, îşi pasau

Nicolăescu. Ne-a jignit pe toţi, se vorbea, la raportul de gardă, prin spitale. Medicii, care nu pot privi noaptea la talk-show-uri, pentru că a doua zi lucrează de la 7 dimineaţa, îşi pasau unul altuia rezumatul şi concluziile analiştilor care criticau prestaţia ministrului. Nici nu contează ce a spus, de fapt, fiindcă tonul face muzica. Iar tonul pe care l-a avut, în mai multe "altercaţii" verbale cu cei din subordinea sa, i-a iritat pe medici. Scuzele adresate ulterior, cum ar fi cele prezentate profesorului Căpâlneanu, n-au prea reuşit să dreagă busuiocul. E drept că sistemul sanitar se află în situaţia în care se afla, în deceniul trecut, industria - nereformată. Spitalele consumă două treimi din resurse (din care 80 la sută se duc pe salarii), la fel cum făceau pe atunci coloşii industriali. În Europa, raportul este exact invers: IMM-urile, adică medicii de familie şi specialiştii din ambulator, atrag 60 la sută din buget, puţine cazuri ajungând în spital. Privatizare nu s-a făcut, în vreme ce sistemele sanitare publice din Vest au externalizat multe servicii către firme particulare ce oferă calitate mai bună la un preţ mai mic. La noi s-a reuşit compromiterea modelului german de asigurări, aşa cum aproape reuşisem compromiterea ideii de economie de piaţă. Medicii nu sunt plătiţi în funcţie de performanţă, banii de la buget sunt alocaţi după criterii birocratice, iar competiţia între unităţile sanitare încă n-a apărut. Oricât de buni specialişti aveam, sistemul în care lucrau făcea ca pe poarta fabricii să iasă marfă proastă. În medicină sunt necesare câteva nuanţări. Dacă minerii erau trimişi la cules de mure, când s-a restructurat industria extractivă, indiferent cum se va restructura sistemul sanitar, tot cu medici trebuie să funcţioneze. Formarea profesională durează cel mai mult în medicină, iar asta creează un ataşament puternic la corpul profesional, la grupul de interese legitim care este casta medicală. Oricâtă antipatie au medicii dintr-un spital faţă de director, îl simt mai aproape decât pe ministru. Până acum, Nicolăescu n-a reuşit să convingă medicii fără privilegii în actualul sistem că ar câştiga în sistemul pe care îl propune proiectul de reformă. În lipsa dialogului, cum să le ceri medicilor să muncească mai mult pentru gestionarea fondului de compensare a medicamentelor de către "familişti", de pildă? Poţi, eventual, să-i obligi. Minerii nu veneau în contact cu prea multă lume, dar medicii sunt formatori de opinie. În spitale se internează, anual, 4 milioane de cazuri, oamenii discutând cu medicul despre tratament şi... gafele ministrului. şansa lui Nicolăescu ar fi ca reforma să dea rezultate înainte să-şi piardă sprijinul politic. Din nefericire pentru autorităţi, nu există un acquis comunitar care să le arate ce să facă în Sănătate. Din nefericire pentru români, există un obiectiv de atins: deficitul bugetar. Oricât am vrea, speranţa nu e creşterea fondurilor Sănătăţii, ci doar mai buna lor utilizare.