"Medicii mi l-au omorât!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce autorităţile se contrazic pe locul unde a decedat tânărul tulcean, familia acestuia povesteşte cum poţi muri cu zile în Spitalul Judeţean Tulcea . Moartea controversată a

În timp ce autorităţile se contrazic pe locul unde a decedat tânărul tulcean, familia acestuia povesteşte cum poţi muri cu zile în Spitalul Judeţean Tulcea .

Moartea controversată a bărbatului în vârstă de 33 de ani din Tulcea a scos la suprafaţă macabrul din sistemul sanitar din România. Dacă în alte cazuri în care cadrele medicale erau acuzate de neglijenţă disputa avea cât de cât argumente medicale, de data aceasta s-a ajuns până la "Ba la voi a murit! Ba la voi!".

Aşadar, în timp ce conducerea spitalului din Tulcea, unde pacientul decedat, Sorin Manea, a fost consultat în noaptea de duminică spre luni, spune că acesta era deja mort când a ajuns la ei, poliţia vine şi arată un document prin care demonstrează că "numitul Manea Sorin, de 33 de ani, a decedat la camera de primire urgenţe a S.J.U. Tulcea, în data de 03.02.2008, în jurul orelor 22.00".



Sorin Manea, în vârstă de 33 de ani, s-a simţit rău duminică la prânz, motiv pentru care soţia a anunţat ambulanţa. A fost transportat la spital, unde i s-a făcut o electrocardiogramă, după care a fost lăsat să plece acasă. În cursul nopţii, situaţia sa s-a înrăutăţit şi a fost din nou transportat la spital, în stare foarte gravă. Din păcate, tânărul nu a supravieţuit. Când familia a fost anunţată că pacientul este decedat, fiind adus mort de acasă, situaţia s-a inflamat, rudele acestuia susţinând că acesta trăia când a fost urcat în ambulanţă. De aici a pornit totul!


Ambulanţa l-a găsit "fără semn vital"


Faptul că pacientul a murit oriunde în altă parte, numai la spital nu, este susţinut de către doctorul Radu Nicolae-Sicinschi de la Serviciul de Ambulanţă Tulcea. "Prima solicitare pentru pacientul în cauză a avut loc la ora 15.51. O ambulanţă de gradul zero, complet echipată, a ajuns la domiciliul acestuia în trei minute, iar în alte patru minute pacientul era deja la spital, la unitatea de primire urgenţe. Diagnosticul pe care l-au pus lucrătorii noştri era de insuficienţă respiratorie", spune medicul Sicinschi.

El a adăugat că "în cursul aceleiaşi zile, pentru acelaşi pacient am fost solicitaţi a doua oară, mai precis la 22.08. Ambulanţa a ajuns la domiciliul acestuia în cinci minute, iar la 22.20 eram la spital. Precizez aici faptul că, în momentul în care echipajul nostru a ajuns la domiciliul acestuia, pacientul nu mai prezenta niciun semn vital, nu mai respira şi nu mai avea puls. Se instalase stopul cardio-respirator, fapt confirmat de asistenta noastră. Presupunem că respectivul a decedat în jurul orei 22.00."


Trimis acasă după ce i s-a făcut EKG-ul


Medicul care a fost de gardă în ziua decesului tânărului este chiar directorul adjunct SJU Tulcea, dr. Cecilia Jitea. Ea susţine că pacientului Sorin Manea i s-a făcut imediat electrocardiograma, care a fost citită de medicul de gardă de la camera de primire, medic specialist de medicină generală. "Acesta are dreptul să facă consultaţii şi să citească EKG-ul. Dacă i se pare ceva în neregulă, abia atunci cheamă medicul specialist.

Simptomatologia de prezentare a acestui bolnav a fost minoră, iar medicul, după ce a citit electrocardiograma, nu a considerat consultarea medicului specialist. Nu a fost necesar un tratament deosebit", spune directoarea Jitea. Medicul precizează însă că "la a doua revenire a pacientului, acesta era în stop cardio-respirator şi nu mai prezenta niciun semn vital. Am încercat resuscitarea sa timp de aproximativ 30 de minute, dar, din păcate, nu am mai putut face nimic pentru acesta".


"L-am găsit pe hol"


Familia lui Sorin Manea are însă o cu totul altă variantă a tragediei. Pe soţia acestuia, Mioara Manea, am găsit-o la capul sicriului, privind în gol, cu lacrimile uscate pe obraji. Preţ de câteva minute a acceptat să stea cu noi de vorbă, fiind convinsă că soţul ei ar mai fi trăit dacă medicii şi-ar fi dat interesul. Cu toate acestea, a avut tăria să reia filmul evenimentelor din cumplita zi de duminică.

"Imediat după prânz i s-a făcut rău. Simţea o gheară în piept. Nu ştiu de ce, că nu a avut niciodată probleme cu inima. Am chemat salvarea pe la ora patru şi aceasta a venit repede. Asistenta a urcat sus, i-a luat tensiunea, 12 cu 8, apoi l-au luat la spital. La jumătate de oră am ajuns şi eu la spital, în urma lui. L-am găsit pe hol, rezemat de tocul de la uşa cabinetului de la primire! Mi s-a făcut negru în faţa ochilor", spune Mioara.


Nu mă bagă nimeni în seamă!


Soţia lui Sorin continuă să povestească despre coşmarul care i-a lovit familia. "La spital, soţul mi-a spus că <> . Între timp a ieşit o asistentă care s-a răstit la el să stea jos, pe băncuţă. Respectiva doamnă mi-a zis să aşteptăm, că e flămândă. Am văzut-o cum a plecat şi s-a întors cu un pacheţel cu salam, şi nu mai ştiu ce.

Nici nu ne-a băgat în seamă. Norocul nostru este că ne-a văzut o vecină de-a noastră de la etajul doi, care lucrează în spital. Ea l-a luat pe Sorin. Dar asta, cam la o oră şi jumătate de când fusese adus la spital de salvare, şi l-a băgat într-un cabinet. Acolo i-au făcut un EKG şi, cică, i-au zis că e sănătos ca un cal la inimă. Nu i-au dat nicio pastilă, nu i-au făcut măcar o injecţie!"


"Începuse să facă spume la gură, dar trăia!"


Ajunşi acasă, Mioara şi Sorin s-au îngrijorat mai tare. "Nu se simţea deloc bine. Pe la ora 21.30 i s-a făcut şi mai rău, şi am sunat iar la salvare. Vreau să vă spun că de vreo cinci ori am sunat de pe telefonul fix, un vecin a mai sunat şi el de două ori, plus o vecină care a sunat şi ea la 112. Ambulanţa a venit foarte greu, cam în 30-40 de minute. Şi aşa, au urcat sus fără targă, fără oxigen, fără trusă medicală. Asistenta când a intrat mi-a zis că are puls. I-a pus degetele la gât şi a zis că trăieşte. Deci, soţul meu trăia. Îi clănţăneau dinţii, începuse să facă spume la gură, dar trăia. Ei mi l-au omorât!", mai spune fără prea multă vlagă văduva.

Plângere penală la Parchet

Rudele celui decedat ne-au pus la dispoziţie o constatare a poliţiei municipiului, nr. 120.167/04.02.2008, act în care se precizează faptul că "Numitul Manea Sorin, de 33 de ani, a decedat la camera de primire urgenţe a SJU Tulcea, în data de 03.02.2008, în jurul orelor 22.00". Acestea au făcut ieri-dimineaţă şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, împotriva medicilor care nu şi-ar fi făcut datoria. O altă plângere similară a fost depusă în cursul amiezii şi la Colegiul Medicilor din Tulcea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite