Medicii au facut miting pentru anularea rezidentiatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape o suta de candidati la rezidentiat au cerut, ieri, anularea examenului, printr-un miting in fata Ministerului Sanatatii. Ei spun ca nu pot sa "toceasca", iar concursul de duminica "nu a vizat

Aproape o suta de candidati la rezidentiat au cerut, ieri, anularea examenului, printr-un miting in fata Ministerului Sanatatii. Ei spun ca nu pot sa "toceasca", iar concursul de duminica "nu a vizat calitatea pregatirii medicilor, ci puterea de memorare". In lipsa ministrului interimar, protestatarii s-au intalnit cu prof. dr. Florin Popa, seful Comisiei Centrale de Rezidentiat. Acesta a explicat ca examenul ar putea fi repetat numai daca Ministerul Educatiei si cel al Sanatatii ar fi ajuns la concluzia ca metodologia de organizare si desfasurare a concursului a fost incorecta sau daca ar fi fost inregistrate fraude, lucruri care nu s-au intamplat. Ministrul Blanculescu isi mentine decizia de validare a rezidentiatului. Numai ca toti candidatii care au obtinut punctaje maxime, atat la chirurgie, cat si la medicina generala, vor sustine un test de departajare cu grile care nu au fost afisate pe Internet. De ce e necesar testul? Fiindca toti vor sa ocupe primele locuri, care asigura o pregatire in specialitati de varf: neurochirurgie, oftalmologie, chirurgie estetica. Faptul ca organizatorii nu au prevazut de la inceput alte modalitati de departajare a concurentilor a fost pus de organizatori pe seama fostului ministru, dr. Beuran. Acesta, insa, sustine ca de pregatirea testelor s-a ocupat Centrul de Perfectionare Postuniversitara, institutie autonoma condusa de prof. dr. Florin Popa. "Aceasta structura autonoma are compartimente specializate pentru concursuri si, impreuna cu Colegiul Rectorilor, care a realizat grilele, a luat decizia ca acestea sa fie publicate pe Internet. Acest lucru nu a fost contestat de nimeni din luna iulie pana in luna octombrie. Metoda prezentata de specialisti a obtinut acordul unanim al tuturor forurilor implicate", a explicat dr. Mircea Beuran. Cum s-au ales intrebarile au stabilit specialistii Centrului, in noiembrie. Ramane de vazut, dupa ce participantii nemultumiti vor deschide actiune in instanta, daca acest examen se va relua si cat timp se va pierde din anul de invatamant din cauza acestui scandal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite