Medicii considera ca Legea spitalelor este "praf in ochi" si ca "e facuta pentru a fi respinsa"
0Atat Colegiul, cat si Camera Federativa (Sindicatul Medicilor) protesteaza fata de proiectul legii spitalelor, propus de Ministerul Sanatatii. De cealalta parte, unul dintre initiatorii modificarii
Atat Colegiul, cat si Camera Federativa (Sindicatul Medicilor) protesteaza fata de proiectul legii spitalelor, propus de Ministerul Sanatatii. De cealalta parte, unul dintre initiatorii modificarii legislative, deputatul Sorin Paveliu, spune ca acest nou act normativ va produce schimbari semnificative in sistem. Mai mult, pentru a nu se pierde timpul cu discutarea in Parlament a propunerii, legea spitalelor va fi promovata prin ordonanta de urgenta, in jurul datei de 15 septembrie. "Colegiul National al Medicilor din Romania a constatat o atitudine de marginalizare a corpului medical din partea Ministerului Sanatatii. Orice reforma este sortita esecului daca nu are sustinerea corpului medical", se arata intr-un comunicat al Colegiului. Prof. dr. Vasile Astarastoae, vicepresedinte CMR, ne-a declarat ca aceasta lege "este facuta pentru a fi respinsa". La randul sau, dr. Dan Peretianu, presedintele Camerei Federative a Medicilor, ne-a spus ca legea reprezinta "praf in ochi", intrucat nu aduce nici o schimbare de fond. "Situatia de dependenta a spitalului fata de Ministerul Sanatatii ramane. Nu trebuie sa faci legi prin care sa ai posibilitatea sa schimbi oameni, ci legi prin care sa le dai posibilitatea oamenilor sa se schimbe", declara dr. Dan Peretianu. Acesta mai spune ca initiatorii legii nu au nici cea mai vaga idee despre ceea ce inseamna conflictul de interese, de vreme ce din Consiliul de Administratie fac parte reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, ai Ministerului Finantelor si ai Caselor de Asigurari. In schimb, deputatul Sorin Paveliu spune ca prin noua lege se va produce o responsabilizare a managementului spitalului. "De patru ani s-a incercat o descentralizare a sistemului, dar nu s-a intamplat nimic. Cladirea si terenul apartin comunitatilor locale, in schimb acestea nu au un cuvant de spus in conducerea unitatii. De asemenea, noua lege creste responsabilitatea Consiliului de Administratie. In legatura cu prezenta Casei de Asigurari in CA, in mod formal, aceasta este clientul spitalului. Din pacate, in momentul de fata, CNAS s-a transformat din client in finantator", ne-a declarat Sorin Paveliu.