Medicii de la Spitalul Militar cer schimbarea directorului-"strungar"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Militar Central din Bucuresti sta de cateva saptamani pe un butoi cu pulbere. Intre directorul general abia numit in functie si o parte din cadrele spitalului a inceput un razboi fara

Spitalul Militar Central din Bucuresti sta de cateva saptamani pe un butoi cu pulbere. Intre directorul general abia numit in functie si o parte din cadrele spitalului a inceput un razboi fara precedent. Astfel, majoritatea sefilor de clinici de aici sustin ca numirea generalului de brigada Ioan Sirbu la conducerea spitalului este un adevarat abuz. "Acest personaj era la Revolutie un strungar care plimba targa prin spital si acum a ajuns general. Pana si examenul de intrare la facultate pe care ar fi trebuit sa-l sustina in 1990 a fost un fals. Sirbu nu s-a prezentat niciodata la aceasta proba si totusi a ajuns student la Institutul Medico-Militar, Facultatea de stomatologie", se precizeaza intr-un memoriu al medicilor trimis recent catre ministrul Apararii Nationale. Ascensiunea rapida a doctorului Sirbu, care a ajuns in doar opt ani general de brigata dintr-un simplu plutonier-major este ceea ce a declansat revolta medicilor cu grade. Acestia sustin ca avansarea lui Sirbu se datoreaza faptului ca, la Revolutie, acesta ar fi fost cel care a carat cadavrele sotilor Ceausescu. Succesiunea avansarilor ulterioare, spun doctorii, este practic pretul platit pentru tacerea lui Ioan Sirbu. Directorul Spitalului Militar priveste cu detasare din biroul sau intregul scandal declansat de numirea sa. "Oricine ar fi fost in locul meu ar fi fost barfit de medici. Sunt doctori care pur si simplu nu inteleg ca timpul lor, biologic vorbind, a trecut. Vazandu-se trecuti acum in rezerva e normal sa vocifereze", sustine generalul Sirbu. Cu privire la faptul ca nu a sustinut niciodata examenul de admitere la facultate, directorul general are o varianta putin diferita. El povesteste ca in 1986 a dat examen pentru admiterea la Institut, dar a fost respins abuziv de catre comunisti. In acelasi an, Institutul Medico-Militar s-a si desfiintat. Dupa Revolutie, cand aceasta institutie a fost redeschisa, noul Guvern i-a reparat nedreptatea inscriindu-l direct in anul I, fara un nou examen. Asa a ajuns plutonierul-major student la Stomatologie. Din acest motiv nu apare pe lista candidatilor la examenul de admitere din anul 1990. Interesant este faptul ca doar in cazul sau s-a decis "indreptarea unor abuzuri facute de comunisti", restul studentilor fiind declarati admisi dupa examinare. In ceea ce priveste politica de personal, noul director general al Spitalului Militar este hotarat sa dea deoparte toti medicii care au ajuns la varsta pensionarii. Asa se face ca vor fi schimbati zece dintre sefii de clinici din institutia medicala. "Daca sunt doctori buni, pot intra in sistemul privat sau sa se apuce de altceva. A sosit momentul sa promovam tineretul", declara Ioan Sirbu. Pana la momentul schimbarii insa, acesta va avea de inabusit o adevarata revolta doctoriceasca.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite