Meciul primarilor din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inimăroiu şi Poteraş, edili din vina altora Primari despre care alegătorii nu au mai auzit prea multe de când i-au votat. Edilul sectorului 4, Adrian Inimăroiu, şi cel al sectorului 6,

Inimăroiu şi Poteraş, edili din vina altora

Primari despre care alegătorii nu au mai auzit prea multe de când i-au votat. Edilul sectorului 4, Adrian Inimăroiu, şi cel al sectorului 6, Cristian Poteraş, încearcă să explice marea discreţie cu care gospodăresc două dintre cele mai mari şi mai aglomerate zone ale Bucureştiului dând vina pe alţii. Marile succese cu care se laudă amândoi sunt legate de infrastructură. Paradoxal, bucureştenii care locuiesc în sectoarele 4 şi 6 sunt nemulţumiţi exact de acest capitol. Au ajuns şefi în administraţia locală fie din curiozităţi de genul "hai să văd dacă pot", fie după "o cotare relativ bună". Cu toate acestea, speră să-şi continue mandatul pentru că, spun ei, acum au experienţă şi proiecte cum nu s-au mai văzut vreodată în sector.

1. Care este cel mai important proiect pe care l-aţi dus la îndeplinire de când aţi început mandatul de primar?

2. Dacă aţi locui într-un bloc lângă care se depozitează zilnic gunoaie, câinii vagabonzi latră, iar atunci când ieşiţi cu maşina din parcare daţi într-un crater din asfalt, ce aţi face?

3. Ce credeţi că îi nemulţumeşte cel mai mult pe bucureştenii din sectorul 4/6?

4. De ce aţi vrut să fiţi primar?

5. Pentru ce v-aţi acorda un vot pentru un viitor mandat?

Proiecte istorice pentru aleile dintre blocuri

Am reabilitat complet 140 de străzi şi am reparat 250. Suntem aproape de finalizarea a două blocuri de locuinţe sociale, fostele cămine de nefamilişti din Aleea Nehoiu.

Situaţia descrisă este din ce în ce mai rar întâlnită. Ca simplu cetăţean, aş pune mâna pe stilou şi aş face o sesizare scrisă către primar, cerându-i să îndrepte lucrurile ori i-aş trimite un e-mail.

Ceea ce îi nemulţumeşte pe cetăţenii acestui sector mă nemulţumeşte şi pe mine. Unul dintre motive ar fi neamenajarea corespunzătoare a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă pentru copii. ADPP 4, această firmă, care este unicul prestator al serviciilor de salubrizare şi întreţinerea spaţiilor verzi din sectorul 4, este incapabilă să poată duce la îndeplinire comenzile pe care le primeşte de la noi.

Am fost cotat relativ bine şi am promis să rezolv problema sistemului rutier într-un timp destul de scurt.

Pentru că am proiecte pe 2007-2008 care reprezintă cea mai mare investiţie rutieră din istoria sectorului, urmând a acoperi aproximativ 80% din străzile secundare şi aleile dintre blocuri.

Ideal: Hai să văd dacă pot să fiu primar!

Ca valoare, cred că este cel din Giuleşti-Sârbi, de apă-canal. Ar fi trebuit să înceapă lucrările, dar nu înţeleg de ce se tergiversează lucrurile. Există bani, studii, tot. Singurul mare proiect pentru locuinţe este cel din Constantin Brâncuşi, restul nu ştiu cum se descurcă.

Măsuri imediate. Dacă sunt câini, vorbesc cu Daniela, pe care am angajat-o special ca să rezolve problema câinilor, care chiar acum e în Suedia, să ducă nişte câini vagabonzi. Legat de gropi, cred că probleme mai pot fi în zona Orşova-Dâmboviţa.

În afară de circulaţie, cred că sunt nemulţumiţi de birocraţie, aşa-zisa corupţie. Apoi ar mai fi curăţenia, siguranţa, câinii ăştia vagabonzi pe care degeaba îi iei dintr-un sector, dacă nu îi scoţi de peste tot, pentru că ei migrează, au aceeaşi organizare ca triburile nomade.

A fost un fel de "hai să văd dacă pot". Manageriam trei firme măricele şi n-am avut măsura reală a ce se întâmplă, dar, sper eu, am dezamăgit cât mai puţin.

Am proiecte, am experienţă, nu aş mai face greşelile de la început, am echipă, pentru că fără echipă nu faci nimic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite