Mazăre şi vicepreşedintele CSM, la judecata instanţei supreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, era acuzat de abuz în serviciu a ajuns, după ce rând pe rând a primit cinci NUP-uri (neînceperea urmăririi penale - n.r.), la

Dosarul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, era acuzat de abuz în serviciu a ajuns, după ce rând pe rând a primit cinci NUP-uri (neînceperea urmăririi penale - n.r.), la instanţa supremă.
Magistraţii urmează să stabilească dacă Radu Mazăre a fost favorizat de anchetatori în privinţa soluţiilor primite în cauză, respectiv de prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa, Cristian Deliorga, vicepreşedinte CSM, şi fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Constanţa Pavel Valentin. Totul a început în urmă cu cinci ani, când Radu Mazăre, abia instalat în funcţia de primar, a dispus demolarea unui chioşc de difuzare a presei, iar apoi ar fi amplasat, în acelaşi loc, o tarabă tot de difuzare a presei aparţinând uneia dintre firmele sale. Proprietarul iniţial s-a plâns la Parchet, insistând că toate actele lui sunt legale, iar ordinul edilului de demolare reprezenta un abuz. În urma cercetărilor demarate împotriva lui Radu Mazăre şi a lui George Ciocoiu, şeful Serviciului disciplină în construcţii din Constanţa, anchetatorii Parchetului Tribunalului Constanţa au stabilit că nu se impune începerea urmăririi penale. Apoi, soluţia a fost infirmată de Parchetul Curţii de Apel Constanţa, iar în următorii doi ani dosarul s-a plimbat între Parchete, ajungând până şi la Parchetul General. Anul trecut, DNA a început verificările în acest dosar, ca urmare a unei sesizări care arăta că Mazăre a fost favorizat de anchetatori, întrucât le-ar fi repartizat acestora locuinţe din fondul local. Cercetările au fost soluţionate şi de această dată prin neînceprea urmăririi penale, iar dosarul a ajuns la instanţa supremă, care l-a citat telefonic pe Mazăre pentru audieri, în data de 27 noiembrie. Tot atunci sunt citaţi şi vicepreşedintele CSM Cristian Deliorga, precum şi Pavel Valentin.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite