Măşti din preparate naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă nu vreţi să mergeţi la un salon cosmetic, puteţi apela la mijloace mai puţin costisitoare, dar extrem de gustoase. Expunerea la soare are efecte nocive atât asupra pielii, cât şi

Dacă nu vreţi să mergeţi la un salon cosmetic, puteţi apela la mijloace mai puţin costisitoare, dar extrem de gustoase.

Expunerea la soare are efecte nocive atât asupra pielii, cât şi asupra părului nostru. De aceea, măştile postplajă sunt necesare, deşi, de cele mai multe ori, acestea sunt neglijate.

Ingredientul salvator pentru un păr frumos este oul în amestec cu uleiul de ricin şi ulei de măsline, spun specialiştii. Pentru efectul scontat, părul trebuie acoperit cu o folie de plastic şi cu un prosop, pentru a menţine căldura. Pentru rezultatele cele mai bune, masca trebuie ţinută minimum 40 de minute. Cât despre faţă, până şi un ten uscat suferă vara din cauza excesului de sebum, ne spune Luciana Stanciu, specialist în cosmetică la un salon de profil.

Măştile se pot concentra fie pe curăţirea tenului după o zi dificilă, fie pe repararea acestuia după o expunere la soare neprotejată sau îndelungată. Cele mai bune sunt măştile pe bază de fructe, dar acestea nu trebuie aplicate înaintea unei ieşiri pentru că în general au un efect temporar de înroşire a pielii.

Din frigider nu trebuie să ne lipsească ceaiurile reci de muşeţel sau de tei care se aplică cu ajutorul unor comprese şi care pot preveni arsurile mai grave, ne sfătuieşte Luciana Stanciu.

Dintre ingredientele pentru măştile preparate acasă, cele mai practice sunt citricele, al căror conţinut mare de vitamina C reprezintă un antioxidant foarte eficent, uleiul de măsline, bananele, miezul de avocado, laptele şi făina de ovăz.

Pentru un rezultat mai profesionist decât ceea ce putem încropi acasă, o eficienţă dovedită o au tratamentele pe bază de ulei de trandafiri, alge marine şi ceai verde, recomandate de Luciana Stanciu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite