Maşinile second-hand fac străzile mai periculosae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 8.000 de maşini importate au defecţiuni, potrivit inspecţiilor RAR. Cu un parc auto supra-aglomerat şi „bolnav”, riscul accidentelor rutiere este tot mai ridicat.


În contextul în care triplarea taxei auto a încins spiritele în toată ţara, unul dintre principalele argumente ale celor care susţin taxa se referă la riscurile transformării parcului auto naţional în „groapa de gunoi” a maşinilor din Occident. Cifrele, cel puţin cele care exemplifică situaţia din judeţul Bihor, demonstrează că temerea este fundamentată. Din cele peste 45.839 de vehicule aduse la reprezentanţa din Bihor a Registrului Auto Român (RAR) în vederea prestării serviciilor necesare înmatriculării, doar în jur de 7.500 au fost noi. “Din cele 22.203 de vehicule importate sau introduse în ţară în vederea primei înmatriculări în România, 21.686 sunt la mâna a doua. Numărul vehiculelor noi nu a depăşit 520”, spune inginerul Gheorghe Lupaş, şeful reprezentanţei RAR Bihor. Iar din cele 22.636 de autovehicule care au fost cumpărate din ţară,  doar 6.889 au fost noi, achiziţionate de la reprezentanţele constructorilor de vehicule.

Greu de oprit

În ceea ce priveşte starea maşinilor second-hand importate în 2008, potrivit informaţiilor furnizate de RAR Bihor, în jur de 8.000 dintre acestea prezentau diverse probleme. Cele mai multe sunt supra-poluante, numărul acestora depăşind 2.250. La prima verificare tehnică în ţară, 1.767 de vehicule second-hand din Bihor prezentau defecţiuni la sistemul de frânare, direcţie, rulare şi suspensie. “Peste 4.190 de vehicule aveau probleme la alte elemente constructive”, spune şeful reprezentanţei RAR Bihor.

Accesibile tuturor

În prezent, în judeţ sunt autorizate patruzeci de staţii de inspecţie tehnică periodică.
Chiar dacă oficial numărul maşinilor second-hand importate - care prezintă defecţiuni - nu este exagerat de mare, nu se poate garanta că realitatea coincide cu aceste cifre. “Am fost cu maşina la inspecţie. Au descoperit o problemă la sistemul de frânare, dar le-am dat o mică atenţie şi în acte totul  apare în regulă”, spune un orădean care şi-a cumpărat maşină second-hand din Belgia. “Maşina a costat puţin mai mult, dar la inspecţie mi s-a confirmat că maşina era într-o stare foarte bună, aşa că sunt mulţumit”, declară Mugurel Mârza, care şi-a cumpărat un Opel Astra din Germania.
Dincolo de faptul că, fără noua taxă, au un preţ accesibil unui număr mai mare de persoane, astfel încât tot mai mulţi orădeni  cu venituri medii îşi pot permite o maşină, autovehiculele second-hand pot sta la baza unui număr mai mare de accidente rutiere. Potrivit informaţiilor primite de la Claudiu Ciuclea, subcomisar în cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Bihor, în primul semestru al acestui an a crescut numărul accidentelor uşoare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2007. Este încă prematur să se emită un raport cu privire la situaţia accidentelor rutiere pe întreg anul 2008, mai ales în ceea ce priveşte numărul de maşini second-hand implicate. “Multe dintre vehiculele importate sunt încă pe lista de aşteptare la RAR. Abia în martie am putea avea o situaţie care să surprindă întocmai realitatea”, spune Claudiu Ciuclea.

RAR intră în vacanţă

În perioada 25.12. 2008 – 04.01.2009, Registrul Auto Roman îşi va întrerupe  activitatea, urmând a o relua începând cu data de 5 ianuarie 2009. In judeţul Bihor, din cele 40 staţii de inspecţie tehnică periodică autorizate, şase sunt pentru vehicule din clasa I si II, trei pentru vehicule din clasa I, II si III, 19 pentru vehicule din clasa II şi 12 pentru vehicule din clasa II si III.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite