"Mascatii" de la trupele speciale au stat atarnati in franghii ore in sir pentru a prinde un psihopat inarmat cu un cutit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre mascati a fost taiat cu stiletul in timp ce incerca sa-l imobilizeze pe agresor

"Mascatii" de la SPIR au stat, ieri, atarnati in franghii, timp de aproape sase ore, pentru a prinde un psihopat, care, inarmat cu un cutit, ameninta ca se va arunca peste fereastra locuintei sale, situata la etajul trei al unui bloc din cartierul Aviatiei, sector 1. Mama lui Andrei Balasz, 30 ani, a solicitat interventia politiei dupa ce medicii care urmau sa-l interneze pe fiul ei au fost agresati, ieri dimineata. Politistii au fost amenintati cu un cutit de catre psihopat, care s-a baricadat in dormitor. Trei echipaje SPIR au inconjurat apoi blocul 21 din strada Borsa. Sub ochii politistilor, Andrei a aruncat peste fereastra televizorul, calculatorul si un videocasetofon. In timp ce patru mascati se pregateau sa intre, pe franghii, pe fereastra, un alt echipaj a incercat sa intre in dormitor. Unul dintre politisti a fost taiat, insa, cu stiletul, pe fata. In urma acestei incercari esuate, mascatii au renuntat la forta, continuand negocierile. In jurul orei 18,30, Andrei Balasz a fost imobilizat de un alt echipaj, care a fortat usa dormitorului si l-a transportat la ambulanta. Psihopatul a fost sedat si dus la spital.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite