Martor neputincios la divizarea propriei ţări

Havel împreună cu cel care a jucat un rol crucial în dispariţia comunismului: Mihail Gorbaciov

Václav Havel a fost ales de trei ori preşedinte al ţării sale pe care a condus-o în UE şi în NATO, dar a şi fost martor neputincios al desprinderii Slovaciei de Cehia.

Tranziţia carierei lui Havel de la intelectual disident la un autentic lider politic a avut loc în 1989. El şi-a condus ţara pe drumul aderării la NATO şi UE, dar a şi asistat neputincios la divizarea Cehoslovaciei.

Recunoscut ca figură principală a dizidenţei din Cehoslovacia, Václav Havel a fost ales în noiembrie 1989 liderul Forumului Civic, o mişcare politică creată de protestatarii anticomunişti. Forumul Civic şi-a asumat conducerea „Revoluţiei de Catifea", care a condus în mai puţin de trei săptămâni la dezintegrarea regimului comunist.

Bilanţul acesteia a constat într-o tranziţie rapidă la democraţie, fără sânge vărsat, fără morţi. Cehia a constituit astfel pentru istorici şi politologi modelul de  ţară care s-a scuturat paşnic şi sigur de haina politică a comunismului, la polul opus fiind România, exemplul tranziţiei violente şi confuze, cu o revoluţie cu mii de morţi şi răniţi, urmată apoi de mineriade.

Pe 29 decembrie 1989, Havel este desemnat preşedintele ţării de către Adunarea Federală, iar la primele alegeri libere organizate în iunie 1990 este reales în funcţie. Nu a uitat cei cinci ani petrecuţi în puşcăria comunistă, prima măsură luată fiind o amnistie generală pentru deţinuţii din închisori. A motivat-o prin neîncrederea în sistemul judiciar comunist şi practica închiderii disidenţilor pentru infracţiuni de drept comun, dar amnistia a stârnit şi critici pentru că ar fi contribuit la creşterea nivelului criminalităţii în ţară.

Părăsirea Tratatului de la Varşovia

Havel a considerat întotdeauna că realizarea sa politică cea mai importantă din această perioadă este finalizarea retragerii de pe teritoriul ţării a trupelor sovietice şi desfiinţarea Tratatului de la Varşovia. După înfiinţarea la începutul lui 1991, împreună cu Polonia şi Ungaria, a Grupului de la Vişegrad, cele trei ţări şi-au anunţat retragerea din Tratatul de la Varşovia, desfiinţarea acestuia fiind apoi oficializată chiar la Praga, la 1 iulie 1991.

Pe de altă parte, Havel a promovat cu insistenţă extinderea NATO în Europa Centrală, ţara sa fiind, alături de Polonia şi Ungaria, primele state din fostul bloc comunist care a intrat în Alianţă în 1999. O încununare a eforturilor de democratizare şi îmbrăţişare reală a valorilor occidentale, iar aderarea la UE a urmat, natural, în 2004.

Rivalitatea cu VÁclav Klaus

Un eşec politic pe care Havel şi l-a asumat a fost că nu a reuşit să blocheze divizarea Cehoslovaciei, promovată de liderii naţionalişti Vladimir Meciar, în Slovacia, respectiv cehul Vaclav Klaus. Havel a fost ultimul preşedinte al Cehoslovaciei, demisionând în iulie 1992, după declaraţia de independenţă a slovacilor şi refuzul parlamentului federal de a-i acorda un nou mandat. Pe 26 ianuarie 1993 este ales însă preşedintele Republicii Cehe, funcţie în care nu a mai avut în mâini puterea executivă a ţării, deţinută de rivalul său, premierul Klaus.

În afara ţării a continuat să fie perceput ca principalul lider al ţării, fiind extrem de popular şi respectat. Printre prietenii săi declaraţi se numărau nu numai lideri ca Bill Clinton, Helmuth Kohl, Lech Walesa, ci şi staruri ca Mick Jagger, rebelul solist de la Rolling Stones.

„A fost un simbol, imaginea republicii noastre. Este una dintre cele mai proeminente personalităţi politice ale lumii din această perioadă", a recunoscut actualul premier ceh, Petr Necas. Într-adevăr, respectul pentru Havel a făcut ca Republica Cehia să deţină în arena internaţională o greutate mai mare decât ar reveni în mod normal unei ţări mici, cu 10 milioane de locuitori.

Viaţa adusă pe scenă

În 1998 Havel a fost reales la preşedinţia ţării, pe care a deţinut-o până în februarie 2003, biroul său fiind ocupat apoi chiar de Vaclav Klaus. O dezamăgire care a făcut subiectul piesei de teatru "Plecarea", publicată în 2007, despre un lider care e nevoit să iasă din scena politică.

Dramaturgul cenzurat de autorităţile comuniste

Václav Havel a fost un scriitor implicat social, redutabil eseist şi dramaturg. Piesele sale şi-au impus originalitatea prin forţa ironiei. Din 1959, Václav Havel a lucrat într-un teatru din Praga, ca maşinist şi ca asistent de regie. Publicase până atunci articole de critică literară şi studii teoretice despre arta teatrală în diverse reviste. În 1960 a devenit secretar literar al Teatrului „Laa balustradă", unde la sfârşitul anului 1963 i s-a jucat prima piesă de mare răsunet, „Petrecere în aer liber" („The Garden Party"), o satiră care apelează la procedeele teatrului absurd, pentru a critica societatea cehoslovacă. Pe scena aceluiaşi teatru i s-au mai jucat şi piesele „Notificarea" (1965) şi „Posibilitatea agravată a concentrării" (1968), ambele interzise de cenzură.

Piesa „Memorandumul" (1965) a surprins rutina birocraţiei şi compromisurile morale făcute de cei care trăiesc într-un regim totalitar. Din 1968 a devenit, oficial, dramaturg disident. Piesele i-au fost interzise de autorităţile comuniste, iar Havel a fost arestat şi închis de mai multe ori, în anii 1970-1980.

Cu toate acestea, nu s-a oprit din scris. Lucrările lui şi-au găsit loc pe scenele teatrelor din alte ţări. „Opera calicilor" (1972), „Audienţa" (1975), „Vernisajul" (1975), „Protestul" (1976), „Largo Desolato" (1984), „Ispita" (1985), „Asanarea" (1987). Un bun mânuitor al limbajului, Havel a ironizat în piesele lui discursurile pompoase ale politicienilor, împodobindu-le cu clişee. În acelaşi timp, a criticat regimul şi prin studii filosofice, publicistică şi eseistică.

Tradus în româneşte

La Editura Curtea Veche a fost publicat în toamna aceasta volumul „Teatru", cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a lui Václav Havel. „Teatru" este o colecţie de trei piese scrise şi jucate în perioade diferite: „Plecare" (2007), „Largo desolato" (1984) şi „Petrecere în aer liber" (1963). „Plecare" este o satiră politică, care prezintă un conflict între un fost cancelar şi un deputat dubios. În „Largo desolato", Havel creează un portret al condiţiei scriitorului în totalitarism.

Václav Havel a fost distins cu numeroase premii pentru activitatea artistică, dar şi pentru cea politică, printre cele mai prestigioase numărându-se: premiul Erasmus (1986), premiul pentru pace al librarilor germani (1989), premiul Olof Palme (1989).Václav Havel şi-a împlinit şi un alt vis, acela de a deveni cineast, odată cu lansarea filmului „Leaving" (după piesa lui cu acelaşi nume), prezentat la Praga, în primăvara lui 2011.