Martiriconul de la Niculiţel

Localitatea Niculiţel poate fi centrul unui pelerinaj pe la mănăstirile dimprejur cu nume care mai de care mai stranii: Cocoş, Saom, Celik-Dere. Niculiţel este un sat modest, care până acum

Localitatea Niculiţel poate fi centrul unui pelerinaj pe la mănăstirile dimprejur cu nume care mai de care mai stranii: Cocoş, Saom, Celik-Dere. Niculiţel este un sat modest, care până acum câteva decenii nu prezenta vreun interes turistic special.

Comoara de "La plăcintă"
Pe străvechiul locaş al unor aşezări situate temporal de arheologi în perioada bronzului târziu până în perioada romană, anul 1971 avea să aducă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri Fiind un an foarte ploios, pe data de 4 iunie, chiar în mijlocul uneia dintre străzile foarte circulate ale localităţii, a apărut minunea. Apa venită de pe dealul Piatra Roşie din apropiere a erodat pământul în zona numită "La plăcintă". Acolo sătenii au zărit pentru început o rotunjime din piatră. Unii au luat târnăcoape şi au spart-o, dar au rămas dezamăgiţi: înăuntru nu era vreo comoară, cum speraseră, ci nişte oseminte umane. Arheologii veniţi la faţa locului au descoperit o criptă în care erau depuşi patru mucenici ale căror nume au fost inscripţionate pe piatra de mormânt: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos. Sunt primii martiri descoperiţi pe teritoriul României (despre a căror jertfă se ştia însă şi din alte surse). Aceştia fuseseră martirizaţi în apropiere la Noviodunum (Isaccea), în secolul al IV-lea. Chiar dacă era o perioadă plină de vitregii, Sf. Sinod al BOR a decis ca osemintele să fie depuse fiecare în câte o raclă la Mănăstire Cocoş, unde se află şi astăzi. De altfel, în anul 2001, la Murighiol (Halmyris) au fost descoperite osemintele altor doi martiri din sec. III - Sf. Epictet şi Astion.

Legume cu fragmente de ceramică romană
Un drum la Niculiţel nu este foarte simplu, trebuie să fii obişnuit cu străzile pline de gropi, să ştii să întrebi prin sat, căci hărţile nu sunt deloc explicite, iar indicatoarele confuze. Cu toate acestea, satisfacţia va fi mare. Vei descoperi astăzi un fel de hangar care protejează rămăşiţele unei biserici străvechi, construită în jurul moaştelor martirilor sus-amintiţi. Practic, respectând o lungă tradiţie, cripta martirilor era ascunsă chiar sub altarul bisericii. ţăranii învecinaţi sitului arheologic sunt mândri, comunicativi şi prietenoşi. După atâţia ani, turiştii le-au devenit simpatici. Unii se mai laudă chiar că doar o săpătură la legumele din grădină le aduce noi dovezi ale străvechii aşezări romane: resturi de ceramică şi monede, sunt peste tot pe-aici. Dar hangarul nu acoperă decât o parte din zidurile fostei biserici. Ghidul ne spune că aceste ziduri s-ar mai întinde şi pe sub casele oamenilor din vecinătate astăzi este însă mai greu să-i convingi că pot dormi pe comori. Oficiali ai Arhiepiscopiei Tomisului ne-au declarat că au reuşit să cumpere câteva case dimprejur tocmai pentru a continua cercetările şi a proteja actualul sit.

Mănăstirea construită la îndemnul unui cocoş
Pelerinajul având ca centru situl arheologic de la Niculiţel trebuie obligatoriu să treacă pe la Mănăstirea Cocoş. Legenda spune că aceasta a fost construită de trei călugări (Visarion, Gerontie şi Isaia) de la Mănăstirea Neamţ, care făcuseră un pelerinaj la Muntele Athos. La întoarcere pe Dunăre, toţi trei au avut într-o noapte acelaşi vis: un cocoş care vorbea omeneşte le porunceşte să construiască o mănăstire. Ei se opresc pe aceste meleaguri, într-o splendidă pădure de tei, întrucât aici spune legenda se mai auzea noaptea cântecul unui cocoş sălbatic. La început, cu aprobarea autorităţilor musulmane, călugării construiesc doar o biserică de nuiele lipite cu pământ. Abia în preajma războiului de independenţă şi după acesta este ridicată o biserică de piatră. Dar şi aceasta este dărâmată, actuala construcţie fiind începută la 1911. Pictura interioară a fost executată în stil neobizantin de Francisco da Biasse (Milano). Pot fi vizitate colecţiile de icoane vechi şi cea de carte religioasă.
În pofida amplasamentului excepţional pentru arida Dobroge şi a pelerinajului care se desfăşoară continuu la moaştele celor patru sfinţi martiri depozitate aici, mănăstirea nu arată foarte bine. Zidurile de la intrare sunt crăpate, restaurările încă aşteaptă. Călugării sunt însă prietenoşi, pelerinul poate fi găzduit chiar la mănăstire, iar arborii imenşi de tuia din curtea interioară dau un farmec nebănuit. Vara, călătorul nu va auzi cocoşi, ci zumzet de albine, întrucât toată pădurea de tei dimprejur este vizitată de numeroşi albinari veniţi adesea de foarte departe, din nordul Moldovei ori din Ardeal.

Un loc miraculos
În fiecare an, pe data de 4 iunie, rămăşiţele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip sunt purtate în căruţe de la Mănăstirea Cocoş până la cripta de origine de la Niculiţel. Straniul pelerinaj trece şi prin Isaccea, locul martirajului acestora. În vara anului 2001, un fenomen inexplicabil a fost constatat în timpul nopţii de priveghere a moaştelor celor patru sfinţi, depuse pentru o zi în cripta de origine. Au participat la privegherea de la Niculiţel şi călugării de la Mănăstirea Dervent un alt loc de mare însemnătate pentru pelerinii creştini. Aceştia citeau, prin rotaţie, din Psaltire. La un moment dat, călugărul care tocmai fusese înlocuit a fost rugat să facă o fotografie fratelui venit să continue citirea la mormântul cu cele patru oseminte de sfinţi. Nimic special nu a fost constatat atunci. Doar ulterior, la developarea filmului a fost descoperit un fascicul de lumină nevăzută pentru ochii lumeşti, care, în plină noapte (ora 2.00), era focalizată pe osemintele sfinţilor