8 Martie fără ruj şi cu glonţ pe ţeavă : femeile soldat lupta în prima linie

Îşi pun bocancii, îşi încarcă arma şi pleacă în misiune. Pentru femeile aflate pe front, fiecare zi poate fi ultima. Iar 8 martie e o zi ca oricare alta.

Cei care cred că femeile nu ajung în prima linie se înşală. În trecut, ele acţionau mai mult de la distanţă, din centrul de comandă al artileriei sau din cabinele avioanelor, însă odată cu războaiele din Irak şi Afganistan lupta s-a mutat în stradă, iar femeile sunt antrenate să ucidă de aproape.

Războiul a devenit asimetric, oamenii nu mai mor „în stil clasic”, pe câmpul de luptă, ci pe marginea drumului, pe trotuar, în explozii provocate de mine ascunse sau de sinucigaşii cu bombă.  Deşi femeile-soldat din Irak şi Afganistan au fost excluse din infanterie pe motiv de incompatibilitate fizică, ele lucrează în unităţi mixte expuse la mari pericole, fără ca sexul să fie un detriment.

Majoritatea femeilor sunt iritate de excluderea lor din infanterie. Atunci când sergentul unităţii din care făcea parte şi soldatul britanic Michelle Norris a fost rănit grav în Irak, ea s-a târât în tranşeu şi a tras cu mitraliera pentru a-i salva viaţa, relatează cotidianul „The Times”.

În vârstă de 21 ani, Michelle Norris este prima femeie care a primit decoraţia Crucea Militară. „Ştiu că unii se îndoiesc că noi, femeile, putem lupta bine în prima linie, dar sper că tocmai am dovedit că putem”, a declarat Norris. 

Ele nu ucid deliberat

Artilerista Georgiana Bell, în vârstă de 26 ani, nu s-a putut alătura infanteriei, însă unitatea sa de artilerie a fost trimisă în Irak, unde a îndeplinit misiuni de infanterie, din cauză că trupele de infanterie erau insuficiente. „Oricine spune că nu putem lupta în prima linie ar trebui să vină aici să vadă că deja facem asta.”

Doar că imaginea unei femei înarmate care iese pe stradă cu gândul de a ucide - în contextul unui război, desigur - este extrem de disonantă şi deranjează din punct de vedere social. Din punct de vedere etic, femeile-militar au voie să ucidă pentru a se apăra, dar atât.

Ele nu pot ieşi pe câmpul de luptă cu intenţia explicită de a ucide. „Odată ce s-au terminat toate argumentele pentru care o femeie nu ar trebui să facă parte din infanterie, rămâne această problemă: că o femeie-soldat nu are voie să ucidă deliberat, la fel ca un bărbat”, spune Georgiana. „Prin urmare, am dreptul să mor pentru ţara mea, dar nu am dreptul să mor luptând.”

Caporalul Nicola Lake este asistentă medicală, cea mai veche slujbă a unei femei în armată. Cu ani în urmă, ea nu s-ar fi apropiat de niciun alt loc mai riscant în afara spitalului. Astăzi, însă, ca asistentă, are tot timpul două arme cu ea şi nu merge la spital, ci pe teren, cu elicopterul, transportând răniţii la infirmerie.

Pro şi contra

În Marea Britanie, problema femeilor din prima linie a fost îndelung dezbătută. De exemplu, Magnus Linklater, jurnalist freelancer şi colaborator al „The Times” este de părere că acestea au dreptul de a merge pe front şi de a lupta asemenea bărbaţilor.

Pe de altă parte, Paul Hart, directorul unui club de fotbal britanic, spune că aceasta nu e o chestiune care ţine de egalitatea între femei şi bărbaţi, ci este vorba despre oameni care luptă corp la corp pentru a-şi salva viaţa. Bărbaţii, spune Hart, sunt mai puternici şi mai rapizi, iar în luptă viaţa unui om poate depinde de aceste calităţi.

O femeie poate fi cel mai bun trăgaci din echipă, însă în condiţiile unei lupte cu baioneta, va fi dezavantajată fizic. „Aceasta generează o incertitudine inacceptabilă pentru bărbaţii echipei care se bazează pe ea. Fără dubii, femeile au un rol important de jucat în armată, însă nu în unităţile de infanterie”, conchide acesta.

Un alt argument se referă la generaţiile următoare. Dacă femeile aflate la vârsta procreării sunt ucise în număr mare în timpul unui război, impactul asupra creşterii populaţiei ar fi imens. Istoria abundă de poveşti cu femei războinice, de la regina icenă Boadicea, care a declarat cândva război Romei la Ioana D’Arc sau Ludmila Pavlicenko, una dintre cele mai temute lunetiste. Însă notorietatea lor se datorează tocmai aspectului inedit al statutului lor.