Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Marius Petcu, condamnat şi somat să dea şpaga înapoi

8 decembrie 2011, 21:34 |  Autor: Liliana Năstase, Ionel Stoica | 

Cuvinte cheie: Marius Petcu, CNSLR Fratia, mita, proces, tribunal, ancheta, somatie,

Marius Petcu a fost arestat  preventiv, anul acesta, de la  31 martie până la 20 iunie

Foto: marian vilău

Marius Petcu a fost arestat preventiv, anul acesta, de la 31 martie până la 20 iunie

 

Fostul şef de la CNSLR-Frăţia riscă să stea ani grei după gratii, ca urmare a deciziei date ieri de Tribunalul Bucureşti în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită sute de mii de euro.

Marius Petcu (56 de ani), fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Petcu a anunţat că va contesta la Curtea de Apel Bucureşti decizia Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Marius Petcu la şapte ani de închisoare cu executare, acestuia fiindu-i, totodată, interzise unele drepturi pentru o perioadă de zece ani. De asemenea, fostul lider sindical trebuie să-i restituie denunţătorului Petre Scrieciu 1,4 milioane de lei (aproximativ 350.000 de euro). Cheltuielile judiciare în valoare de 15.000 de lei vor fi suportate tot de Marius Petcu.

Se declară consternat

La aflarea verdictului, Marius Petcu s-a declarat „dezamăgit, derutat şi consternat", dând vina pe actuala Putere care, „deranjată de acţiunile de protest şi preocupată de anul electoral, a folosit întregul arsenal pentru ca mişcarea sindicală să fie decapitată şi trimisă la colţ". La 21 aprilie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită în formă continuată.

Mită în rate lunare

Conform procurorilor, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani în valoare totală de 1,4 milioane de lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări.

DNA susţine că banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea „Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov".

Prins în flagrant

La 1 februarie 2011, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare. Petcu a fost prins în flagrant la 24 martie 2011, când lua mită 40.000 de euro, însă în primă instanţă, judecătorii au respins arestarea lui preventivă. Ulterior, la 31 martie, magistraţii au admis arestarea preventivă, iar fostul sindicalist a stat după gratii până la 20 iunie, când a fost eliberat sub control judiciar.

Nu poate justifica 725.000 de euro

Fost lider al CNSLR-Frăţia riscă să rămână fără 725.000 de euro, după ce inspectorii ANI au constatat că acesta nu poate justifica o mare parte din averea sa.

În contrast cu sindicaliştii pe care-i reprezenta, Marius Petcu duce o viaţă de lux, fiind proprietarul, printre altele, al unui adevărat palat în cartierul bucureştean Berceni. Constructia vilei din sectorul 4, aflată pe strada Iarba Câmpului, cu două etaje şi mansardă, l-a pus la alte cheltuieli pe Petcu. Firma care a realizat construcţia a fost societatea sindicaliştilor de la Petrom, SC PSV Company (fosta Petromservice), condusă, la acea vreme, de prietenul său, mult mai bogatul sindicalist Liviu Luca.

Avere de nabab

Documentele ANI scot la iveală că Marius Petcu a deţinut în ultimii ani mai multe case, terenuri şi autoturisme. Cea mai mare diferenţă între veniturile declarate şi cheltuieli a fost în luna martie 2009, aproximativ 465.843 de euro, când sindicalistul a cumpărat şase terenuri în comuna Snagov (Ilfov). Alte achiziţii costisitoare: un teren intravilan în comuna Ciofliceni (Ilfov), un teren în sectorul 4 din Capitală şi două autoturisme Toyota.

"Sunt dezamăgit, consternat şi derutat. Nu vorbesc de omul Marius Petcu, ci de liderul sindical, pentru ca în felul acesta mişcarea sindicală să primească o lovitură cât mai dură. În mod cert este vorba despre intimidarea mişcării sindicale."

Name Surname

Profession

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Acuzat de şpagă, sindicalistul Marius Petcu a fost condamnat la şapte ani de închisoare!

    Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat la şapt ...

    Ungureanu către Ponta: Înapoi la școală!

    Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, marți, la Realitatea Tv, că președintele PSD, Vict ...

    Agonia presei

    Pot românii să trăiască fără ziare? Doar un sondaj bine făcut ar putea răspunde convingător. ...

    Băsescu a ameninţat PDL cu trecerea în Opoziţie

    Preşedintele Traian Băsescu le-a transimis liderilor PDL, la întâlnirea de luni noaptea, că, da ...

    Marius Petcu a primit 7 ani de închisoare deoarece "e lacom de bani, deşi are o avere impresionantă"

    Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, la 8 decembrie 2011, pe Marius Petcu, fostul lider al CNSLR ...

    Tragedia tânărului care trăieşte în lanţuri: dacă e liber, îşi rupe carnea de pe el GALERIE FOTO

    În România anului 2012 există încă comunităţi care trăiesc ca în Evul Mediu. Este cazul unei fa ...

    Centru de recuperare pentru copiii cu boli rare din Alba. Tratamentul lunar în străinătate: 7.000 de euro

    În Centrul de recuperare din Alba Iulia vor fi trataţi copii cu afecţiuni neuromotorii şi osteo ...

    Chipurile angelice din copilărie ale studenţilor ucigaşi de la Medicină

    Carmen Bejan şi Sergiu Florea, care au tranşat un rom într-un cămin al Universităţii de Medicin ...

    Patru foşti secretari de stat din Ministerul Economiei, puşi sub acuzare în dosarul gazelor ieftine. Vezi aici toată lista

    Anchetatorii DIICOT i-au pus sub acuzare, în dosarul privind gazele ieftine pentru InterAgro, ...

    VIDEO Vezi cel mai periculos aeroport din lume. Doar opt piloți pot face curse aici

    Aeroportul Paro din regatul Bhutan, situat în sudul Asiei, este unul din cele mai periculoase d ...


    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

    Adevarul on Facebook

    Basarabia!

    Ion M. Ionita

    Ciocnirile de interese strategice care au rupt Moldova în două în 1812 nu au dispărut între timp.

    Minte-mă, dar fură-mă!

    Florin Iaru

    Dacă n-am avea cap numai să ne plouă-n gât, poate ar trebui să ne încredem numai în acela care promite cel mai puţin!

    Ca Vîntu şi ca gându’

    Grigore Cartianu

    În hărmălaia noastră politică, asezonată cu spaime economico-financiare, a trecut aproape neobservată o ştire venită dinspre gurile Dunării.

    Secretul cuplului de tip „EBa-Syda“

    Ramona Ursu

    E simplu. Pleacă de la o ştire care nu ne interesează.

    Mang, mangă, mangleală

    Sabin Orcan

    Ministrul «copy-paste» se ţine cu dinţii de scaunul ocupat odinioară de un intelectual de talia lui Spiru Haret.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole