Marina militară a Rusiei curăţă Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Moscova au trimis sute de militari care au participat, cu tehnica din dotare, la adunarea petrolului deversat Reprezentanţii Ministerului Situaţiilor de Urgenţă (MSU)

Autorităţile de la Moscova au trimis sute de militari care au participat, cu tehnica din dotare, la adunarea petrolului deversat

Reprezentanţii Ministerului Situaţiilor de Urgenţă (MSU) din Rusia au început deja să trimită mijloace speciale pentru îndepărtarea urmelor lăsate de catastrofa ecologică ce a avut loc în strâmtoarea Kerci, a declarat ieri, Viktor Beltsov, directorul adjunct al serviciului de presă, citat de RIA Novosti.

"Am livrat deja echipamente speciale pentru a absorbi petrolul revărsat în apele Mării Negre, în strâmtoarea Kerci", a indicat interlocutorul agenţiei.

Un avion al MSU încărcat cu 11 tone de substanţe absorbante a aterizat în zona afectată, ieri-dimineaţă, după ce marţi fuseseră trimise în zonă alte şapte tone de substanţe absorbante, după cum a precizat Viktor Beltsov.

Acesta a anunţat că aproximativ 870 tone de produs petrolier au fost deja adunate şi trasportate într-o zonă specială, situată în apropierea unui sat învecinat, în vederea reciclării ulterioare. La realizarea acestei operaţiuni au contribuit sute de marinari ai flotei militare ruseşti de la Marea Neagră.

România monitorizează poluarea pe mare

În urma catastrofei navale din nord-estul Mării Negre, autorităţile maritime ruse au solicitat ajutorul omologilor constănţeni. Ei au cerut, prin satelit, o macara plutitoare pentru recuperarea din mare a resturilor rămase în urma navelor eşuate.

După cum anunţam ieri, românii au reacţionat promt şi au trimis macaraua, iar Autoritatea Navală Română a anunţat că monitorizează în permanenţă poluările din Marea Neagră printr-un program demarat în urmă cu două luni împreună cu Agenţia Europeană de Siguranţă Maritimă (EMSA).

Programul este implementat pentru zona de supraveghere a României, care se întinde până la 90 de mile în larg, pe coastele ţării noastre. Autoritatea portuară primeşte imagini prin satelit de trei ori pe lună. România este singura ţară din bazinul Mării Negre care are implementat acest program.

Kerci, un "Triunghi al Bermudelor"

Un număr fără precedent de accidente s-au produs în strâmtoarea Kerci, în timpul furtunii din 10-11 noiembrie. Cinci nave s-au scufundat, iar alte şapte au eşuat. După datele reprezentanţei regionale din Ministerul Situaţiilor de Urgenţă din Rusia, petrolierul Volgoneft-139 a deversat, după ce s-a rupt în două, peste 2.000 tone de ţiţei.

Curenţii marginali pot face probleme

"În Marea Neagră sunt curenţi marginali care transportă apele spre ţărmuri în circuit închis. Cu siguranţă apa poluată va ajunge şi la noi, nu se poate estima însă în ce cantitate. Depinde dacă ruşii o iau în serios şi ameliorează situaţia.

Pentru că e foarte periculos. În cazuri din acestea, se formează o peliculă de petrol care nu permite schimbul de gaze şi atunci poate afecta viaţa fiinţelor marine de la suprafaţă. Or, Marea Neagră nu are curenţi pe verticală, nepermiţând schimbul vertical de ape, datorită stratificaţiei saline - la suprafaţă, 16 grame de săruri/litru, iar în profunzime, 21-22 grame/litru. Şi păsările pot fi grav afectate; dacă îşi ung penele cu petrol, nu mai pot zbura."

(Prof. Gheorghe Mustaţă, directorul Staţiunii de Biologie Marină Agigea)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite