VIDEO Marile „adunări populare“ din timpul verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşitul de săptămână a adunat 65.000 de turişti la Liberty Parade, la malul mării, şi peste 25.000 la „Sighişoara Medievală“. Muzica jazz şi muzica house au avut parte în iulie de seri speciale. August vine cu un festival al muzicii electronice, dar şi cu un eveniment dedicat artelor frumoase.

Lunile de vară, în care cei mai mulţi reuşesc să „prindă" câteva săptămâni de concediu, au pe agendă numeroase evenimente, de la cele culturale până la cele de muzică house, electronică sau rock. Unul dintre cele mai recente este Liberty Parade, care a avut loc în weekend, în sudul litoralului. Nu mai puţin de 65.000 de tineri au luat parte la evenimentul anului dedicat muzicii house.

Platane improvizate în camioane

Trei camioane arhipline de petrecăreţi au plecat sâmbătă după-amiază din Olimp. A fost o paradă a măştilor, a ochelarilor de soare tridimensionali şi a perucilor colorate. Petrecăreţii şi-au procurat din timp fluiere, iar motocicliştii şi proprietarii de maşini au turat motoarele la maximum, pentru a face distracţia cât mai zgomotoasă.

Parada tinerilor costumaţi a fost principalul punct de atracţie la Liberty

image

Cei mai mulţi dintre petrecăreţi au fost din Bucureşti - mumii, mexicani, romani îmbrăcaţi în togă, poliţiste. „Este cea mai tare distracţie! E soare, e muzică bună, sunt fete frumoase", a spus George, din Bucureşti. Maşini tunate în care au dansat tinere îmbrăcate sumar, cu frizuri demente şi machiaje stridente s-au numărat printre accesoriile de bază ale petrecerii pe ritmuri house. Responsabili de distracţie pe timp de zi au fost Cristi Stanciu & Matteo, Claudio Cristo, Bogdan Popoviciu & DJ Xander, DJ Dark, Mahony, Proof, DJ Kruger, Marika, Rhadow, care au mixat non-stop la platanele improvizate în trei camioane.

Moş Crăciuni, stafii, chelneriţe, arlechini, poliţişti, eleve cu şorţuleţ albastru, îngeraşi, pisicuţe, maimuţe au mers cu toţii spre Liberty Arena din Venus. Pe drum, zeci de turişti au ieşit din camerele hotelurilor sau de la terase pentru a admira alaiul de petrecăreţi. Cei mai bucuroşi au fost proprietarii magazinelor din zonă şi comercianţii de ocazie care au făcut vânzări-record la fluiere şi au lichidat toate stocurile de băuturi energizante.

Cea mai lungă noapte

Seara, de nebunia dance de pe pe scena Liberty Parade Arena s-au ocupat Christian Green, NTFO, Allen, Request 629, Adrian Eftimie, Vali Bărbulescu, DJ Optick, Vika Jigulina, Raoul Russu. Imnul Liberty din acest an a fost semnat de Vali Bărbulescu şi Keo, o melodie fresh şi care te îndeamnă la distracţie.

Invitatul special al acestei ediţii a fost DJ Sharam, unul dintre cei mai apreciaţi artişti din zona progressive house, având la activ un premiu Grammy şi o impresionantă listă de hituri. Cei peste 65.000 de tineri l-au aclamat frenetic. Distracţia s-a terminat duminică, la răsăritul soarelui.

Vacarm în Cetate

Sighişoara a devenit neîncăpătoare cu prilejul festivalului din Cetate



Dar veselie şi voie bună au fost şi la Sighişoara. Timp de cinci zile, de miercuri până duminică, aici s-au auzit acorduri de muzică medievală. Străzile pietruite deveniseră neîncăpătoare. „Bine aţi venit în cetatea medievală. Facem să fie bine, pentru turismul românesc şi le mulţumim turiştilor care ne fac să ieşim din criză". Acesta a fost salutul cu care i-a întâmpinat pe toţi toboşarul cetăţii. Costumaţi sau nu, turiştii români au testat tot ce are legătură cu epoca trecută. „Îmi plac săbiile şi măştile. I-am cumpărat copilului meu un costum de cavaler medieval. Suntem absolut încântaţi. Îmi place foarte mult atmosfera şi îmi place că văd costume de epocă", a declarat Cristian Popa, un tursit din Cluj-Napoca.

Fotografii de album

Ceea ce unii au văzut doar la televizor, au avut ocazia acum să admire pe viu: cavaleri, domniţe, călăi, stegari şi reprezentanţi ai ordinelor cavalereşti. Expoziţia de arme a făcut deliciul curioşilor. De data aceasta, turiştii au avut ocazia să testeze armele şi să se fotografieze cu ele. „Au exact aceeaşi formă şi aceeaşi greutate ca şi în Evul Mediu. Sunt făcute după acelaşi model ca şi armele din acele vremuri. Ne facem poze cu ele, apoi ne admirăm tot anul", ne-a mărturisit Ionel Miclaş.

image

Cavaleri, domniţe, dar şi călăi au făcut spectacol la Sighişoara



Festivalul „Sighişoara Medievală" şi-a închis porţile noaptea trecută (duminică spre luni). Odată ce ceasul din turnul cetăţii a bătut miezul nopţii, atmosfera medievală s-a risipit printre focurile de artificii. Nu mai puţin de 26.000 de turişti au vizitat Cetatea Sighişoarei, de la începutul festivalului până aseară.

"Îmi plac săbiile şi măştile. I-am cumpărat copilului meu un costum de cavaler medieval."
Cristian Popa
tursit din Cluj-Napoca

Evenimente de amploare

S-au încheiat:

- Festivalul de jazz de la Gărâna, 21-24 iulie. Peste 6.000 de oameni au urcat în Munţii Semenicului la cel mai mare festival de jazz desfăşurat în aer liber din sud-estul Europei.

- Festivalul Medieval de la Sighişoara
, 27-31 iulie. Ca în fiecare an, zeci de mii de turişti români şi străini au luat parte la spectacolele din oraşul mureşan.

- Liberty Parade, 29-30 iulie. Peste 65.000 de tineri au luat parte la evenimentul anului dedicat muzicii house, care a avut loc în sudul litoralului.

Urmează:

- The Mission, 5-6 august. 45.000 de fani ai muzicii electronice din ţară, dar şi străinătate sunt aşteptaţi la cele două nopţi incendiare ale Festivalului The Mission, pe plaja Hanul Piraţilor dintre Năvodari şi Mamaia.

- ARTmania, 8-14 august. La Sibiu sunt pregătite concerte, expoziţii şi evenimente speciale dedicate artelor frumoase. Concertele din Piaţa Mare vor avea loc în zilele de vineri şi sâmbătă, 12 şi 13 august.

- Festivalul Peninsula, 25-28 august. Iubitorii genurilor rock, punk şi electro sunt aşteptaţi la Târgu-Mureş. La 27 august, aici va cânta, alături de trupa sa, Iggy Pop.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite