Marile firme - "incurcate" de sereleurile care-si expun sicriele sub nasul trecatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toni Neagoe este patronul uneia din firmele mari de servicii funerare din Bucuresti. Desi este patron, alearga prin spitale sa caute medic legist si imbalsamator. Cu toate ca angajatii sai sunt de

Toni Neagoe este patronul uneia din firmele mari de servicii funerare din Bucuresti. Desi este patron, alearga prin spitale sa caute medic legist si imbalsamator. Cu toate ca angajatii sai sunt de meserie soferi, i-a obisnuit sa faca si altele: cara sicriul, il capitoneaza, inscriptioneaza crucile, tin coroanele si orice altceva li se cere. Toni povesteste ca i-a venit ideea de a deschide o astfel de firma dupa ce a observat ca, la inmormantari, fiind vulnerabili, oamenii sunt storsi usor de bani de mesterul care face sicriul, de gropari sau bucatari. Toti primesc banii in mana, fara nici un fel de chitanta, dar faptul ca nu platesc impozite nu aduce nici un beneficiu rudelor celui decedat. Majoritatea isi jupoaie clientii de toti banii disponibili. Toni spune ca este greu sa lucrezi intr-o firma de servicii funerare. Trebuie sa ai nervi puternici. "Indurerati de deces, clientii vin deja iritati si se rastesc la tine. Daca vrei sa-ti pastrezi clientii si, la randul lor, sa te recomande altor cunostinte, trebuie sa le arati ca le respecti durerea. Apoi, nu trebuie sa te lupti cu ei sa-i convingi ce fel de sicriu este cel mai potrivit sau cum sa decurga inmormantarea", explica Toni. Firma sa poate organiza inmormantari de la A la Z: asigura sicriul, crucea, transportul, medicul legist, imbalsamarea, caratul sicriului, 6 prosoape si 24 de batiste. Tariful minim pentru toate acestea este de 9,4 milioane de lei, cat ajutorul primit de familie de la Casa de Pensii in caz de deces. De zece ani, de cand si-a deschis aceasta afacere, n-a venit insa nimeni sa-i ceara tot pachetul de servicii. In general, oamenii se multumesc sa cumpere doar un tron, colaci sau coliva, zicand ca de restul se ocupa ei. Firma lui Toni si-a facut un renume din a vinde numai sicrie din lemn de calitate, bine uscat, si coroane neaparat din flori naturale. Pretul sicrielor pe care le ofera variaza intre 1,2 milioane de lei, cu tot cu cruce, si 3.000 de euro, cele aduse din Boston. De trei ani, nimeni nu s-a incumetat sa cumpere tron de Boston. Grosul clientelei ii vine prin recomandari. Patronul spune ca pana acum angajatii lui au carat sicriele a zeci de romani celebri, printre care Lia Manoliu, Corneliu Coposu si Dem Radulescu. Profitul din aceasta afacere nu este insa mare: cel mult 30.000 de dolari pe an. "Deocamdata, putini romani apeleaza la firme care sa organizeze toata inmormantarea. In primul rand, este vorba de neincredere, si abia apoi de lipsa banilor", explica Toni. Patronii marilor firme de servicii funerare spun ca le strica piata micile SRL-uri care agata clientii de pe strada. In Capitala, pe langa cimitire si pe bulevarde, sute de firmulite au ajuns sa expuna sicriele direct pe trotuare. Unii le-au scos chiar sub nasul pensionarilor, la cativa metri de parcurile lor preferate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite