Maria Dinulescu: "Nu îmi place noţiunea de timp"

prin vedetă. Îi place profesia ei, dar îşi doreşte în acelaşi timp să poată să ajungă să facă din asta o artă. Nu-i place timpul, nu-l înţelege şi nu are ceasuri. Pune telefonul să

prin vedetă. Îi place profesia ei, dar îşi doreşte în acelaşi timp să poată să ajungă să facă din asta o artă. Nu-i place timpul, nu-l înţelege şi nu are ceasuri. Pune telefonul să sune să ajungă la filmări, dar nu se uită niciodată la ceas, cel de mână, pe care şi l-a cumpărat, nu are ace, este doar un ceas frumos. Pasionată de fizica cuantică, ar fi fost fiziciană, dacă nu era actriţă. Face în România teatru, film şi televiziune şi filme SF în Belgia. Speră ca ultimul film la care a lucrat, "California Dreaming", în regia lui Cristi Nemescu, să aibă succesul pe care îl merită.

- Povesteşte despre personajul tău.
- Personajul are 25 de ani, se numeşte Sidonia Banu, provine dintr-o familie modestă. Este educatoare, pentru că iubeşte foarte mult copiii. Are o relaţie cu Traian, interpretat de Ionuţ Adăscăliţei. Nu are o relaţie bună cu mama ei, nu-şi cunoaşte tatăl. E o femeie puternică. Este educatoare, dar putea să fie orice altceva, putea să facă orice altă profesie, mama şi-a dorit ca ea să facă medicină, dar şi-a ales să fie educatoare pentru că este singurul lucru pentru care trăieşte şi care o bucură, copiii. Are premoniţii, are o putere de a simţi lucruri, are viziuni, lucruri pe care le moşteneşte de la bunica ei, de care a fost crescută şi de la care a învăţat cele mai multe lucruri şi de care se simte foarte apropiată. Bunica ei a murit cu opt ani în urmă, dar intră în relaţie cu ea prin puterile pe care le are.
- Îţi place Sidonia?
- Deocamdată ne cunoaştem, aşa cum facem toţi din echipă. Avem zece luni să ne cunoaştem. Asta e profesia mea, să fac să-mi placă personajul, indiferent cum e şi să-l accept, şi să-l înţeleg.
- Cum e în televiziune?
- Cum e să fac televiziune faţă de teatru, radio sau film? E la fel cum aş face fizică cuantică decât fizică normală. E foarte diferit, se folosesc aceleaşi instrumente, dar în nuanţe diferite şi, te raportezi la alte lucruri, elementele de bază sunt aceleaşi în general, dar trebuie să ştii foarte bine în ce context te afli şi cui te adresezi. Echipele sunt identice, dar lucrezi la alt nivel de fiecare dată. În teatru se lucrează foarte mult pe text, poţi să lucrezi şi un an, şi doi, aici se lucrează o lună, o lună şi jumătate, în televiziune se lucrează mai repede. Mie îmi plac toate, pentru că ţine de profesia mea. Pentru mine a filma e cea mai mare bucurie şi am şi doi regizori cu care mă simt foarte bine Pe Mihai Bauman îl cunosc de mai mulţi ani, iar faţă de Doina am o foarte mare apreciere, pentru că este un om foarte, foarte talentat şi care mă ajută foarte mult, şi care mă susţine, şi atunci e uşor şi e plăcut.
- Cu cine te înţelegi cel mai bine de pe platou?
- Cu Nicu de la recuzită. Care e un băiat foarte energic, foarte drăguţ, îmi aduce piersici la cadru, e "iubitul" meu. Noi nici nu am avut timp să ne cunoaştem şi nici nu poţi să-ţi faci o părere în trei săptămâni despre o persoană. Aştept să mai treacă o luna-două, toţi avem aşa o imagine de la început, sau suntem emoţionaţi şi vrem să arătăm o anumită imagine, suntem oameni. Deocamdată, aştept să mai lucrăm împreună puţin. Oricum, vom ieşi zilele astea împreună la film toată echipa.
- Spune-mi despre fizica cuantică.
- E un hobby al meu, dacă n-aş fi făcut actorie probabil că aş fi făcut fizică. Mă simt pasionată, mă simt atrasă, tot ce am citit despre fizica cuantică mă atrage, şi pentru mine paradoxal are o foarte mare legătură cu Dumnezeu şi eu pot să înţeleg foarte multe lucruri despre Dumnezeu citind despre fizica cuantică. Îţi spun o supărare a mea foarte mare, anume că nu am timp să citesc atât cât aş vrea eu şi să mă informez, şi să aflu cât mai multe lucruri. Când intru să citesc despre anumite chestii şi încep să caut informaţiile, intru atât de mult acolo, încât nu mai sunt atât de prezentă în ce se întâmplă în rest şi trebuie să am grijă să fiu totuşi foarte pregătită pentru profesia mea. şi atunci, şi în momentele când am cinci zile libere, tot simt că nu am timp. Am o problemă cu timpul. Nu îmi place noţiunea de timp, nu sunt deloc acomodată cu asta, nu am un ceas în casă, de multe ori nu ştiu în ce zi mă aflu. Nu îmi place noţiunea de timp deloc, nu o simt, nu ştiu ce e. Îmi place să nu am legătură cu timpul şi să nu mă gândesc la asta… probabil că e o fugă. Am un ceas de mână pe care mi l-am cumpărat pentru că e foarte frumos, dar n-are ace, nu mă uit să văd cât e ceasul.
- Ce faci în timpul liber, atât cât mai e?
- În ultima perioadă am avut şi alte lucruri care nu mi-au oferit timp liber, dar bănuiesc că o să am timp liber. Îmi place să merg la piscină, chiar dacă nu ştiu să înot, văd filme, citesc. Noi lucrăm şi sâmbăta şi atunci duminica mi-e puţin greu să plec la munte, depinde de cât de odihnită mă simt ca să conduc. Mă întâlnesc cu prietenii mei.
- Ce alte proiecte mai ai?
- Mai am două proiecte în teatru, unul la Naţional şi unul la Foarte Mic, dar deocamdată nu ştiu ce se va întâmpla cu ele, probabil că o să încep în primăvară. În ambele voi lucra cu acelaşi regizor, Marcel ţop. În spectacolul de la Foarte Mic sunt singura fată din spectacol, sunt o avocată a unui băiat care face o crimă. Este un personaj pe care îl recunosc în tatăl meu din piesă şi la început nu-l ajut, dar încet-încet îl înţeleg şi încep să mă îndrăgostesc de el. Cel de la Naţional intră într-un proiect nou pentru tineri cu autori vechi în viziune contemporană, şi voi juca în "Tulburarea apelor", de Lucian Blaga, Femeia-Diavol, care este un personaj foarte interesant şi abia aştept să-l joc.
- Ai făcut foarte multe filme până acum. Cum aşa?
- Am început să lucrez încă din facultate. Sunt un personaj destul de norocos, care şi munceşte foarte mult. şi atunci şansele, când au venit, au fost şi susţinute de toată munca şi interesul meu pentru profesie. Mi-e greu să spun artă şi am ales cuvântul profesie, pentru că deocamdată învăţ şi am foarte multe lucruri de învăţat şi e foarte greu pentru moment să găseşti echipe şi bani ca să faci cu adevărat artă. Ultimul meu film a fost aşa şi sunt convinsă şi sper să fie un film de foarte mare succes internaţional, e vorba de "California Dreaming", şi am înţeles de la cei care au vizionat filmul că au fost foarte impresionaţi. Înainte să încep acest proiect al Antenei am fost în Belgia şi am făcut un scurtmetraj SF. Tot acolo am primit un nou proiect de lungmetraj pentru anul viitor, personaj principal, tot un SF, şi sunt şi foarte mândră şi fericită. E prima oară când mă simt mândră, pentru că am primit acest proiect datorită ultimei secvenţe din scurtmetraj care era extrem de grea. Trebuia să-mi asum că am omorât pe cineva ca să îmi salvez fratele. N-am făcut în viaţa mea aşa ceva, eram în al treilea război mondial şi era foarte-foarte greu de jucat, camera era extrem de aproape de mine, toată lumea punea o presiune extraordinară. şi am jucat-o şi cineva a venit la mine şi mi-a spus că au un film, că le-am plăcut şi că vor să fiu actriţa lor. Eram în al nouălea cer.
- Cum te simţi cu faptul că vei deveni vedetă?
- Pentru mine lucrurile astea nu înseamnă mai nimic. În două sensuri: faptul că mă cunoaşte lumea nu înseamnă nimic. Pentru cei care or să mă cunoască prin prisma lucrului la acest serial, pentru ei ceea ce voi face poate că va fi important, şi atunci voi fi importantă pentru ei, o să ştiu că pentru anumiţi însemn ceva şi uneori îi ajut, lucrul ăsta mă bucură şi mă emoţionează, dar asta nu duce la a deveni un star. Nu am să ies în Bamboo cu nu ştiu ce bărbaţi bogaţi. Pentru mine e o plăcere să fac asta şi o iau ca atare şi aşa o să fac întotdeauna.