Marea Caspică rămâne fără sturioni productivi

Oamenii de ştiinţă ruşi spun că barajele şi poluanţii industriali, dar şi reproducerea artificială a peştilor au redus dramatic recolta de icre negre. Cercetătorii ruşi au ajuns la

Oamenii de ştiinţă ruşi spun că barajele şi poluanţii industriali, dar şi reproducerea artificială a peştilor au redus dramatic recolta de icre negre.

Cercetătorii ruşi au ajuns la concluzia că, în următorii cinci ani, Marea Caspică va rămâne fără sturioni. Potrivit studiilor făcute de omul de ştiinţă Alexandru Tarasovpai, Marea Caspică a fost mutilată de zecile de experimente iresponsabile.

Deşi cândva era raiul peştilor cu icre negre, azi nu mai poate fi comparată nici măcar cu mările Aral sau Azov, unde sturionii sunt în număr mult mai mare.

Principalele arme de distrugere în masă ale sturionilor au fost barajele, poluanţii industriali, plasele pescarilor, speciile invazive şi încercările de reproducere artificială. Potrivit studiilor, din cauza stării actuale a mării, capturile din Marea Caspică nu recoltează decât sturioni hibrizi, care aproape sunt lipsiţi de icre negre.

Experţii spun că, dacă se iau măsuri, pescarii obişnuiţi să trăiască din vânzarea caviarului îşi vor putea salva afacerile prin crearea de crescătorii de sturioni.

Ruşii au protejat doar unele specii

În prima jumătate a anilor 70 au fost pescuite ultimele generaţii de sturioni ce se aflau în mare, înaintea construirii barajelor hidroelectrice de pe Volga, spune profesorul Tarasovpai. Apoi, în următorii 15 ani, capturile s-au micşorat de aproximativ 2,5 ori.

"Poveştile oficiale despre gospodărirea raţională dirijată a sturionilor din Marea Caspică sunt mult prea îndepărtate de fapte. Pe fundalul scăderii rapide a capturilor în râurile din nordul Caspicii, capturile din Republica Islamică Iran sunt, de pildă, relativ stabile", spune Tarasovpai. Teoreticienii creşterii industriale a sturionilor au arătat că printre sturionii caspici există patru grupuri biologice. Cercetătorii spun că regula autorităţilor ruse de a se pescui doar o singură specie de sturion în loc de patru e condamnată la nereuşită.

Iranul controlează pescuitul de sturioni

Chiar dacă, în prezent, în Rusia se face lobby pentru pescuitul sturionilor doar în cadrul monopolului de stat, cei care decid cu adevărat sunt iranienii. "În zilele noastre, monopolul asupra pescuitului în aceste ape, producţiei şi exportului icrelor îl are Organizaţia de Pescuit a Iranului. Ea cedează acest drept atât structurilor de stat, cât şi cooperativelor.

Partea sa de cotă asupra dreptului de a pescui sturionii din Ural este vândută anual de Turkmenia", precizează Tarasovpai. Multe dintre speciile de sturioni, precum cei persani, morunul, boiarinul sau nisetrul rusesc, nu mai există astăzi. Unele tipuri de peşte n-au mai fost capturate încă din anul 2000!

Istoric vorbind, prin secolul al XIII-lea, pe Volga mijlocie se prindeau sturioni de trei metri lungime. Sturionul, pe care oamenii de pe Volga îl numeau boiarin (nisetrul rusesc), nu era preţuit pentru greutatea sa, ci pentru cantitatea de icre şi mărimea acestora. Morunul era pescuit în mod tradiţional din toamna târzie până primăvara timpurie, când apa era îngheţată. Alte specii, precum beleacul şi beluga, intrau la depus icrele întotdeauna în urma plăticii şi erau pescuite mai târziu. "Azi, în capturile de pe Volga aproape că nu au mai rămas şevrigi, care - în plus - în ultima vreme nici nu se mai reproduce!

Hibrizii, un nou pericol

Oamenii de ştiinţă arată că încrucişările artificiale de peşte din anii 1980 au dus la o calitate mai proastă a exemplarelor de sturioni, care nu cresc la fel de mari şi produc puţine icre. Înainte, reproducerea naturală a sute de mii de peşti în râurile nordului Caspicii era atât de "organizată", încât nu dura decât trei-patru zile.

De mii de ani, depunerea icrelor se desfăşura la finele lui aprilie, dar sturioni fără icre se puteau prinde până în luna august. În condiţii naturale, barierele dintre sturioni erau atât de diverse şi greu de decelat, încât nu erau considerate bariere. Fiecare tip de sturion depunea icrele într-o anumită zonă. Boiarinul, de pildă, depunea icrele primul, la 4-5 metri adâncime. După 5-10 zile soseau nisetrii persani, care depuneau icrele mai aproape de mal. Mai târziu soseau cealbâşii, iar mai aproape de mal depuneau doar picovcile.

Mulţi hibrizi sunt sterili şi nu au icre deloc

Între aceste specii, cineva s-a gândit să facă încrucişări. Aşa au apărut 25 de specii noi de nisetru, încă două de morun, încă două de cegă şi încă două de şip.

Dar hibrizii nu produc nici măcar un sfert din cantitatea de icre pe care o produceau speciile tradiţionale. Cercetătorii ruşi arată că, după o jumătate de secol, Marea Caspică a ajuns să fie populată cu generaţiile a doua şi a treia de hibrizi. "Bogăţia rămasă în Marea Caspică va ajunge doar pentru maximum un deceniu şi jumătate", mai spune Tarasovpai.

Din această cauză, pentru puietul obţinut artificial s-a inventat termenul de multispecie. La început, "bastarzii" erau obţinuţi în masă, fără griji, dar abia acum acest proces a fost explicat ştiinţific. "Nu am dubii că ştiinţa va ajunge şi de data aceasta la concluzii confortabile. Însă chiar şi în crescătoriile comerciale peştii aveau probleme de reproducere, iar hibrizii cu creştere rapidă s-au dovedit sterili din prima generaţie", ne explică cercetătorul rus.

Caviarul Beluga, aliment de lux

Beluga este una dintre speciile de sturion protejate în multe dintre statele lumii. De câţiva ani, Statele Unite au interzis importul de caviar Beluga provenind din Marea Caspică. Caviarul Beluga, unul dintre cele mai scumpe alimente de lux care pot fi cumpărate în acest moment, e format din ouă negre de sturion şi reprezintă cea mai scumpă marfă alimentară de origine animală.

Costă aproximativ cinci mii de dolari pe kilogram. Cea mai mare parte a acestui caviar este colectat de la sturionii care trăiesc în Marea Caspică şi în râurile care se varsă în ea. Acum însă, multe state au decis să impună un embargo acestui tip de comerţ, deoarece afirmă că nu au primit suficiente asigurări din partea Kazahstanului şi a Rusiei că se încearcă protejarea populaţiei de sturioni.

Sturioni de 200 de kg

Denumirile pescăreşti ale sturionilor caspici s-au format până în secolul al XVIII-lea. Acum, ele şi-au pierdut în totalitate semnificaţia iniţială. Toţi sturionii Imperiului Rus erau numiţi "ruseşti" de la Dunăre la Amur. Însă în prezent, sturioni de 12-25 kg, care sunt pescuiţi din Marea Caspică, nu se mai numesc ruseşti. În Obi se pescuiau exemplare până la 210 kg, iar în Amur până la 200 kg. În Marea Neagră, sturionii ruseşti cântăreau doar 48 kg.

Recordul din Caspică, de 115 kg, aparţine mai mult ca sigur celui persan. Încă din secolul al XIII-lea, pe Volga mijlocie se prindeau sturioni de trei metri lungime. În secolul al XVIII-lea, ei încă mai nimereau în ohane de morun (plase), ale căror ochiuri cuprindeau umerii unui om matur. În secolul al XIX-lea, prin ochiul ohanului trebuia să treacă capul unei persoane mature şi un peşte de 60-80 kg. Sturionul, pe care oamenii de pe Volga îl numeau boiarin, iar în literatură nisetrul rusesc, nu era preţuit pentru greutatea sa, ci pentru cantitatea de icre şi mărimea acestora.

Sturionii persani sunt vizibil mai mici. Sturionii sub măsură erau denumiţi cealbâş, iar icrele lor erau considerate necoapte.