Marcel Bărbuţ:„Pentru mine nu e criză“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Bărbuţ:„Pentru mine nu e criză“
Marcel Bărbuţ:„Pentru mine nu e criză“

În ciuda căderii dramatice a sectorului de construcţii, Marcel Bărbuţ, proprietarul Adeplast, a continuat să investească în fabrici de adezivi şi mortar uscat.Bărbuţ consideră că managerii nu trebuie să creadă că prin reduceri „disperate“ de preţuri vor trece cu bine peste recesiune, ci prin comercializarea de produse de calitate.

În construcţii nu ar trebui să fie criză, pentru că încă avem puţine autostrăzi şi locuinţe, iar blocurile vechi trebuie reabilitate. Cel puţin asta crede Marcel Bărbuţ (53 de ani), proprietarul Adeplast – companie care activează pe piaţa materialelor de construcţii.

Bărbuţ are norocul să se numere printre puţinii investitori care nu au încă pierderi. În 2008, cifra de afaceri Adeplast a fost de 34 de milioane de euro, iar anul acesta  speră la o creştere uşoară. Iar după vânzările din iulie, compania are toate şansele să atingă acest obiectiv.

Investiţii în perioade economice dificile

Cea mai solicitantă perioadă a carierei sale a fost construcţia, în 2008, a celor două fabrici Adeplast: una de vopseluri şi tencuieli la Oradea şi o unitate de producţie de mortare uscate la Ploieşti. Pentru această lucrare a angajat un specialist din Germania, care ulterior trebuia să devină director la fabrică.

Dar, întrucât neamţul nu şi-a respectat termenul de finalizare, Bărbuţ a decis să ia în mână frâiele afacerii şi a devenit coordonatorul lucrărilor. Aşa că, s-a „cazat“ într-un container pe şantier, timp de şase luni, până la realizarea probelor tehnologice, Bărbuţ fiind şi „diriginte“ de şantier.

Problemele s-au ţinut lanţ la această lucrare. Pentru construcţie au fost angajate două firme din Austria, una din Elveţia, două din Germania şi două companii româneşti. Fiecare companie avea un termen de execuţie, toate făceau câte ceva, dar nimeni nu ştia ce se va întâmpla la nivel global.

Termenul de execuţie a fost depăşit cu trei luni, dar, în final, fabrica a început să funcţioneze la o capacitate de 500 de tone de mortar. Aici se lucrează chiar şi acum în două schimburi, iar Bărbuţ poate să spună că „este grozav să vinzi 50 de camioane de mortar pe zi“.

Lupta pentru supravieţuire

Omul de afaceri orădean consideră că, până la sfârşitul lui 2008, pe piaţă era loc pentru toată lumea. Anul acesta a început însă lupta pentru supravieţuire, iar în 2010 vor ajunge doar firmele puternice. „Unii au făcut promoţii disperate, pentru a nu raporta o scădere a vânzărilor“, spune el.

Ce se va întâmpla însă când vor face bilanţul pe 2009 şi vor constata că nu există profit, se întreabă el. Ca tendinţă pe piaţă, a observat că multe companii nu mai au curajul să vândă, fără să ceară banii la livrarea mărfii. În ceea ce îi priveşte pe consumatorii finali, Bărbuţ este de părere că românii se uită mai întâi la preţ şi nu consideră necesare materialele scumpe.În final însă, după ce constată calitatea precară a produselor cumpărate, sunt dispuşi să dea un ban în plus.

Diriginte de şantier

Când a văzut că lucrările stagnează, Bărbuţ s-a mutat şase luni pe şantier pentru a superviza şi finaliza construcţia uneia dintre fabricile sale.

Carte de vizită

Managerul are 53 de ani, este necăsătorit şi are trei copii. Este de profesie tehnician constructor.

În anul 1989 pleacă în Austria, unde se angajează ca tencuitor, pentru ca mai apoi, în 1991, să devină coordonatorul unei echipe cu 48 de tencuitori, în Austria. În anul 1995 se întoarce în România, iar în 1996 cumpără 20% din acţiunile Multistar Prod. Din 2007 este acţionar majoritar al companiei Adeplast, companie cu o cifră de afaceri de 34 de milioane de euro anul trecut.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite