Marcel Iureş şi Maia Morgenstern, în recital la Gala STAR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bacăul atrage ca un magnet cei mai importanţi actori ai teatrului românesc. Marcel Iureş, George Mihăiţă sau Maia Morgenstern vin să uimească, să fie creativi şi proaspeţi într-o serie

Bacăul atrage ca un magnet cei mai importanţi actori ai teatrului românesc. Marcel Iureş, George Mihăiţă sau Maia Morgenstern vin să uimească, să fie creativi şi proaspeţi într-o serie de recitaluri personale. Până pe 19 aprilie, Teatrul Municipal Bacovia organizează ediţia a II-a a festivalului-concurs Gala STAR. Evenimentul îşi propune să aducă în faţa publicului artişti cu posibilităţi de expresie deosebite, valorificate în spectacole de tip one-man-show.

Vers, dans, muzică, pantomimă - toate formele de expresie sunt admise în concursul prin care actorii tineri pot câştiga mai ales o şansă la vizibilitate. Competiţia este deschisă interpreţilor din România şi din străinătate şi îşi propune să stimuleze interesul publicului pentru recital, ca formă autonomă de spectacol, şi al artiştilor pentru spectacolul individual, de autor.

Formula poate pune în valoare potenţialul creatorilor de spectacol. În contextul actual, al unei competiţii acerbe între arta spectacolului şi celelalte modalităţi de petrecere a timpului liber - cinema, televiziune, internet etc. - este important să regândim raportul dintre artist şi public", spun organizatorii.

Actorii vor fi recompensaţi cu Marele Premiu şi Trofeul STAR, Premiul pentru cel mai bun one-man-show feminin şi cel mai bun one-man-show masculin, premiul special al juriului şi Premiul de excelenţă.

Vor susţine recitaluri extraordinare, începând cu ora 22,00, mari actori precum Florin Piersic jr. (astăzi), Virgil Ogăşanu (15 aprilie), George Mihăiţă (16 aprilie), Dorina Lazăr (17 aprilie), Maia Morgenstern (18 aprilie) şi Marcel Iureş (19 aprilie).

Printre participanţii în concurs se numără tinerii actori Pavel Bârsan, Dana Voicu, Richard Bovnoczki, Claudia Negroiu, Octavian Strunilă, Diana Giubernea, Ileana Olteanu, Yumiko Tsuji, Desislava Mincheva ş.a.

Ei vor susţine propriile numere de creaţie, la Teatrul Muncipal Bacovia, în fiecare zi, între orele 17,00 şi 20,30. Ca să fie competitivi au nevoie de prezenţa spectatorilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite