Manualul care ne lipseşte

Citat, dar nu şi citit, florentinul Machiavelli a generat adjective şi chiar substantive: machiavelic, machiavelisme sau, mai balcanic, machiaverlâcuri. Evident, datorită celebrului "scopul

Citat, dar nu şi citit, florentinul Machiavelli a generat adjective şi chiar substantive: machiavelic, machiavelisme sau, mai balcanic, machiaverlâcuri. Evident, datorită celebrului "scopul scuză mijloacele", de fapt aproape singura afirmaţie cunoscută şi răspândită din al său "Principe".

Mai mult decât un manual al bunului conducător, în fapt un tratat de politică, "Il Principe", scris în zorii secolului al XVI-lea, îi era dedicat tânărului de mare perspectivă Cesare Borgia. Cine nu se rezumă la arhicunoscutul citat găseşte în cartea lui Machiavelli un tezaur de gândire aplicată, de strategie politică, de analiză a unor situaţii necircumscrise doar timpului său, ci valabile şi azi. Nu e el considerat părintele liberalismului? Scoaterea din context a citatului cu pricina a direcţionat posteritatea (incultă) către folosirea unei chei de lectură restrictivă cu nemeritate conotaţii peiorative. Ce soartă au cărţile! Dar de ce ne mirăm, când găseşti atâţia marxişti care nu l-au citit pe Marx şi atâţia creştini care n-au citit Biblia! Cunosc doar frânturile care le convin.

Borgia nu l-a citit pe Machiavelli

Nici Cesare Borgia se pare că, deşi fiindu-i adresată, nu a citit cartea şi deci n-a beneficiat de învăţăturile contemporanului său, care credea că sfaturile sale îl pot ajuta pe fiul Papei Alexandru al VI-lea să devină un adevărat conducător. Istoria îl pomeneşte pe Cesare Borgia oricum mai puţin (deşi a fost la un pas de a realiza unificarea Italiei) decât pe sora lui, Lucrezia! Ce ţi-e şi cu femeile! Mai dedate la "machiaverlâcuri" (chiar în lipsa lecturilor) decât bărbaţii! Au scopuri precise şi mijloace mai multe şi… mai flexibile. Pe la noi, în vremea cu pricina, Neagoe Basarab îi scria şi el de zor fiului său Teodosie, zălog la turci, cum ar fi bine să se comporte când se va urca pe tron la Târgovişte. Se pare însă că tânărul Teodosie era dedat în exces plăcerilor lumeşti şi n-avea niciun gând să piardă vremea cu învăţăturile lui tătâne-su. A domnit puţin, câteva luni, după care nu s-a mai ştiut nimic de el. Învăţăturile lui Neagoe Basarab au rămas cum a rămas şi Mănăstirea Argeşului. În zilele noastre se scriu tomuri masive despre mase şi putere, despre manipularea maselor etc. şi echipe întregi de făcători de imagine şi de discursuri, pe bani grei, creează în eprubetă nu conducători, ci candidaţi cu şanse să ocupe posturi de conducere. Totul e complicat, elaborat, cosmetizat. Rezultatul nu are nimic comun cu ceea ce ar trebui să fie un conducător. Drumul până acolo contează. După aceea potopul. Un potop total, în urma căruia pe arcă nu mai supravieţuieşte decât ridicolul, acest animal indestructibil de care văd că nu se teme nimeni. Ne-ar trebui un manual al bunului conducător, unul simplu, dar simplitatea, ca orice lucru dificil, nu mai e la modă. Ar trebui să poarte un titlu care nici el nu mai e la modă: Manualul bunului-simţ. Dar cine să-l scrie? Şi mai ales cine să-l citească, de vreme ce precedentele istorice ne arată că sfaturile înţelepte nu ajung mai niciodată la destinatar?

Echipe întregi de făcători de imagine şi de discursuri, pe bani grei, creează în eprubetă nu conducători, ci candidaţi cu şanse să ocupe posturi de conducere.