Mandat de arestare pentru Ahmad si Salem Chalabi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Congresului National Irakian si presedintele tribunalului care il judeca pe Saddam - in dizgratia americanilor

Salem Chalabi, presedintele tribunalului special care ii va judeca pe Saddam Hussein si pe alti importanti lideri ai fostului regim, ar putea fi condamnat la moarte inaintea acestora. Imediat dupa reintroducerea pedepsei cu moartea duminica, in Irak, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare, Salem Chalabi fiind suspectat pentru uciderea, in iunie, a lui Haithem Fadhil, director general in Ministerul de Finante. De asemenea, unchiul sau, Ahmad Chalabi, membru al recent dizolvatului Consiliu de Guvernare Irakian, a fost acuzat de falsificarea de dinari irakieni pusi in circulatie in 2003, dupa inlaturarea regimului lui Saddam Hussein, a declarat judecatorul Zuhayr al-Maliky. Liderul Congresului National Irakian, Ahmad Chalabi, si nepotul sau, Salem Chalabi, au respins categoric acuzatiile din mandatul de arestare emis duminica pe numele lor de un judecator irakian, apreciind ca acestea au motivatii personale si politice. Cei doi nu se aflau in Irak duminica seara si au declarat, pentru postul de televiziune CNN, ca nu li s-au adus la cunostinta oficial acuzatiile, ci le-au aflat prin intermediul presei. "Este o acuzatie fabricata. Ma intorc la Bagdad pentru a o infrunta", a afirmat Ahmad Chalabi, aflat in Iran. "Salem este purtatorul de stindard in procesul lui Saddam. Dupa toata munca depusa, aceasta este rasplata pe care o primeste", a adaugat el. Salem Chalabi, aflat in Marea Britanie, a precizat ca nu isi aminteste sa fi intalnit persoana pe care este acuzat ca a amenintat-o si care, ulterior, a fost asasinata. "A fost emis un mandat de arestare pe numele meu deoarece as fi amenintat pe cineva. Nu imi amintesc sa ma fi intalnit vreodata cu aceasta persoana. Se pare ca as fi amenintat pe cineva care a fost apoi ucis", a declarat el. Autoritatile britanice nu il vor extrada pe Salem Chalabi, intrucat nu au un tratat de extradare cu Irakul. Ahmad Chalabi a precizat, intr-o declaratie scrisa, ca a colectat mostre de bani falsi in perioada in care a exercitat functia de presedinte al Comisiei de Finante a Consiliului de Guvernare. "Politia irakiana a descoperit aceste mostre cand a perchezitionat ilegal, in mai, birourile noastre", a afirmat el. "Ideea ca as fi implicat in falsificarea banilor este ridicola, iar acuzatiile aduse impotriva mea au motivatii politice", a subliniat Chalabi. Candva candidat favorit al Washingtonului la conducerea Irakului, Ahmad Chalabi a cazut ulterior in dizgratie, fiind banuit ca a spionat in favoarea Iranului si a transmis americanilor informatii false. In mai, trupe americane si politisti irakieni au perchezitionat casa acestuia din Bagdad si sediul partidului sau, Congresul National Irakian, iar oficialii americani au anuntat ca suspenda platile lunare de peste 300.000 de dolari catre Congresul National Irakian. Cei doi considera ca al-Maliky spera sa intrerupa activitatea tribunalului special. Potrivit afirmatiilor lui Ahmad Chalabi, al-Maliky este un fost membru al partidului Baas. "Iata ce se intampla cand partidul Baas se intoarce la putere", a subliniat el, adaugind ca este "victima unei inscenari". Salem Chalabi a apreciat ca aceste acuzatii au rolul de a discredita familia si tribunalul special. "Ma voi intoarce in Irak pentru a face fata acestor acuzatii. Cred ca tribunalul in cauza mai are un motiv suplimentar si voi solicita declansarea unei anchete in legatura cu aceste acuzatii", a declarat el. Reintroducerea pedepsei capitale in Irak are loc pe fondul continuarii actelor violente ale insurgentilor si militiilor siite. Sediul din Nasiria al partidului politic condus de premierul irakian, Iyad Allawi, a fost complet distrus, dupa ce a fost incendiat duminica de un grup de persoane mascate. La Bagdad, o serie de explozii au ucis un copil de zece ani si au ranit 16 persoane, iar la Baaquba cinci politisti irakieni sI un civil au fost ucisi, iar alti 16 raniti, in urma unui atentat sinucigas cu masina-capcana, a carui tinta a fost viceguvernatorul provinciei Diyala.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite