SPECIAL Manchester City şi băiatul cu ghete vechi

Atunci. 11 mai 1968. Manchester City câştiga în deplasare, pe stadionul “Saint James Park”, împotriva celor de la Newcastle: 4-3, prin golurile marcate de Neil Young, de două ori, Mike Summerbee şi Francis Lee. În faţa a 49.000 de spectatori, City, antrenată de Joe Mercer şi Malcolm Allison, devenea campioană a Angliei, pentru a doua oară în istorie. Pe locul doi, la două puncte distanţă (56, faţă de 58), venea Manchester United.

Acum. 13 mai 2012. Manchester City triumfă acasă, pe “Etihad Stadium”, în faţa celor de la Queens Park Rangers, cu 3-2, goluri izbutite de Zabaleta, Dzeko şi Kun Aguero. 48.000 de oameni cântă pentru că Manchester City, pregătită de Roberto Mancini, redevine campioana Angliei, în dauna aceleiaşi Manchester United. Ambele echipe au 89 de puncte, dar “albaştrii” iau titlul la golaveraj (93-29, faţă de 89-33).

Amintiri cu Sampdoria

Roberto Mancini, omul care a schimbat polii de putere în Premier League / Foto: Sebastian Tătaru, “Adevărul”

În cei 44 de ani şi două zile care despart aceste performanţe, jucătorii şi fanii echipei Manchester City au adunat, deopotrivă, speranţe şi frustrări, emoţii şi deziluzii, după-amieze ploioase şi seri cenuşii ca zidurile cartierelor muncitoreşti ale oraşului. Într-o dimineaţă din 2008, pe Rowsley Street a apărut însă soarele. Şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, din Emiratele Arabe Unite, punea clubul sub o perfuzie financiară. Ce a urmat? O imagine nouă pentru grupare, transferuri pe sume ameţitoare şi, nu în ultimul rând, un antrenor tânăr şi special: italianul Roberto Mancini. Un nume la care dinamoviştii tresar, cu sufletul chinuit de “dubla” cu Sampdoria din Cupa Cupelor, în primăvara lui 1989 (1-1 la Bucureşti şi 0-0 la Cremona). Mancini şi Vialli însemnau linia de atac a genovezilor, una dintre cele mai redutabile din Europa acelor ani. Mulţi nostalgici spun şi acum că meciul-retur cu Sampdoria a însemnat cea mai bună partidă reuşită de echipa magică ridicată de Mircea Lucescu şi risipită în vara Italiei ‘90 prin toate colţurile continentului.

Transfer de 60.000 de lire sterline

Italianul are meritul să fi dresat caii de rasă ai şeicului şi nu-i puţin lucru, dacă aruncăm o privire în manejul lui City. Iar Kolo Toure, Vincent Company, Marco Balotelli sau Carlos Tevez sunt acum nu doar o colecţie de staruri, ci şi nume de campioni. Lotul “orăşenilor” numără  în prezent 17 străini şi 10 englezi, iar numai bosniacul Edin Dzeko a costat 27 de milioane de lire sterline. În sezonul 1967/1968, când City câştiga ultimul titlu, singurul “străin” era un scoţian, Bobby Kennedy. Iar transferul anului fusese, la City, atacantul Francis Lee, în schimbul căruia Bolton Wanderers primise doar 60.000 de lire sterline!

Cele trei minute

Duminică seară, în minutul 90+2, Queens Park Rangers conducea cu 2-1 pe “Etihad Stadium”, în faţa unui City înmărmurit, şi Manchester United – învingătoare cu 1-0 la Sunderland – era campioană. În acele clipe, echipa lui Mancini a simţit, probabil, că era deja prea mult pentru umerii tribunelor, apăsaţi de 44 de ani de aşteptare. Dzeko, omul de 27 de milioane de lire, a pus capul pentru 2-2, în minutul 90+3, iar Kun Aguero a făcut 3-2, în minutul 90+5, cu un şut care a făcut stadionul să geamă. Cele trei minute ale lui City au dimensionat, în toată splendoarea ei, nebunia fotbalului.

Decontul lui Sir Alex Ferguson

“E crud să pierzi astfel”, a concluzionat, cu privirea tăioasă, Sir Alex Ferguson, tehnician la Manchester United din 1986, anul accidentului de la Cernobîl şi al triumfului stelist la Sevilla. Scoţianul de 70 de ani uită sau nu vrea să recunoască, poate, că pentru United a sosit momentul decontului pentru cea mai dramatică finală de Liga Campionilor. Pe 26 mai 1999, la Barcelona, Bayern conducea cu 1-0 în minutul 90, dar Sheringham (90+1) şi Solskjaer (90+3) au făcut planeta să se răstoarne de uimire. Şi mai uită Sir Alex ceva: în sezonul 2011-2012, City a trecut de două ori de United: 6-1 pe “Old Trafford” şi 1-0 pe “Etihad Stadium”.

Poveste de la periferie

“There’s Only One Jimmy Grimble”, un film minunat despre pasiune, fotbal şi şcoală

În filmul “There’s Only One Jimmy Grimble”, actorul britanic Robert Carlyle (îl ştiţi, personajul “Begbie” în “Trainspotting” şi “Gaz” în “The Full Monty”) interpretează un fost jucător de la City, Eric Wirral, retras din activitate şi care se ocupă de echipa unui liceu de la periferia oraşului Manchester. Acolo, în formaţia şcolii evoluează un băieţel timid, Johnny Grimble, care are o pereche de ghete vechi, primite de la cea mai bună prietenă, o femeie a străzii). Tactul antrenorului şi talentul puştiului, care crede că îşi datorează tehnica ghetelor fermecate, împing echipa liceului din noroaiele maidanelor până în finala şcolară a oraşului, programată pe arena lui City. Mai mult, graţie evoluţiei fantastice a băieţelului cu numărul 10 pe tricou, echipa liceului câştigă trofeul la care nici nu visa cu un an în urmă. După marea victorie, un scouter îl abordează pe Jimmy şi îi propune un contract la Manchester United. Cu ochii mari şi rotunzi fixându-l pe impresar, puştiul refuză politicos oferta. “Ce, eşti nebun? Crezi că există ceva mai bun decât Manchester United?”, sare, siderat, agentul. “Yes”, răspunde Jimmy, “Manchester City!”. Se poate o pledoarie mai emoţionantă pentru noua campioană a Angliei?

Alin Paicu este redactor-şef adjunct "Adevărul"