Mămicile sunt sacrificate din solidaritate - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internă de astăzi scrie despre sacrificarea mămicilor din solidaritate, turnul din Piaţa Lahovari sau sculpturile din gheaţă. Printre alte subiecte, femeile care-şi măresc sânii spun că au mai multă încredere în ele, iar Băsescu intabulează Palatul Cotroceni.

Mămicile sunt sacrificate din solidaritate. Executivul reduce indemnizaţiile pentru creşterea copilului „ca să nu existe discriminări”. Ajutoarele sociale pentru persoanele cu handicap, alocaţia de stat pentru copii, dar şi venitul minim garantat vor scăpa de tăierile anunţate de preşedinţie şi executiv. Mamele vor primi însă, de luna viitoare, mai puţini bani pentru a sta acasă cu cei mici, reprezentanţii guvernului urmând să decidă, zilele acestea, şi cu cât vor reduce indemnizaţiile, scrie Evenimentul Zilei.

Turnul din Piaţa Lahovari striveşte case-monument. La mijlocul lunii aprilie, un imobil cu o înălţime de 27 de metri a fost avizat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice în Piaţa Lahovari. Norocosul investitor a primit şi un cadou, una dintre "recomandările" comisiei oferindu-i beneficiarului încă un etaj! Practic, hotelul va avea opt etaje, în loc de şapte câte se cereau iniţial, şi va sfida "legal" cele patru monumente care-l înconjoară, potrivit Jurnalul Naţional.

Gheaţă sculptată pentru bogaţi - afacerea pe care nici criza nu o topeşte. Acum câteva zile, un domn avut din România a comandat un bar de gheaţă de mii de euro, pentru petrecerea sa ţinută la un hotel de cinci stele. Altul din Top 300 s-a aniversat cu trei figuri din gheaţă sculptată, fiecare reprezentând numărul 50. Ambele lucrări au fost făcute de Iulian Tănase, tânărul care a adus această artă de la Londra la Constanţa, potrivit Gândul.

Ce presupune implantul mamar cu silicon.
Femeile care-şi măresc sânii în clinicile de chirurgie plastică spun că au mai multă încredere în ele. Măriuca era com­plexată demult de sânii ei mici şi uşor asi­me­trici, aşa că a vrut să-şi facă implant mamar de la 23 de ani. „De ce să-ţi măreşti sânii? Toate femeile din familia noastră îi au mici", încerca s-o facă să se răzgândească bunica ei, potrivit România liberă.

Băsescu intabulează Palatul Cotroceni. Valoarea contabilă a Palatului Cotroceni, fost reşedinţă oficială a regilor şi domnitorilor României, este aproape 8 milioane de euro, peste 33 de milioane de lei noi, conform unor documente oficiale aflate la dispoziţia cotidianului „Puterea“. Preşedintele României, Traian Băsescu, a decis să intabuleze clădirea istorică a Palatul Cotroceni în Cartea Funciară şi să o reevalueze din punctul de vedere al valorii, operaţiune pentru care a alocat peste 10.000 de euro, scrie Puterea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite