Şedinţă de guvern subacvatică în Maldive (BBC)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şedinţă de guvern subacvatică în Maldive (BBC)
Şedinţă de guvern subacvatică în Maldive (BBC)

Guvernul din Republica Maldive, în frunte cu preşedintele Mohamed Nasheed, vor susţine pe 17 octombrie o şedinţă de cabinet subacvatică, pentru a atrage atenţia asupra ameninţărilor pe care le presupune încălzirea globală, informează BBC News.

În timpul şedinţei, şeful statului şi al Executivului, Mohamed Nasheed, va semna, împreună cu ceilalţi membri ai Cabinetului său, un document-apel pentru reducerea emisiilor globale de dioxid de carbon.

Un consilier prezidenţial a precizat că miniştrii vor comunica între ei prin semne făcute cu mâinile şi prin mesaje scrise pe tăbliţe speciale.

Aproximativ 80% din arhipelagul Maldivelor se află la mai puţin de un metru deasupra nivelului mării, fiind vulnerabil în faţa unei eventuale creşteri a volumului de apă. Din nefericire, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este foarte mare în contextul topirii gheţarilor polari.

Maldive este cea mai "scunda" tara din lume; punctul ei cel mai inalt se inalta la numai 2,3 m deasupra nivelului marii şi este supusă pericolului creşterii nivelului apelor oceanice, datorate topirii calotelor polare.

Preşedintele şi membrii cabinetului, care se antrenează la o baza militară pentru eveniment, vor semna, folosind hârtie şi creioane speciale, documentul în vederea Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice, care va loc la Copenhaga, în decembrie.

Astfel, guvernul speră să transmita un mesaj puternic referitor la necesitatea reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi, implicit, a efectului de seră, ce produce topirea gheţarilor şi creşterea nivelului mării.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite