Motivarea de eliberare a lui Marius Petcu din arest: Promisiunea nu înseamnă că urma să comită o infracţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În motivarea dată astăzi de Curtea de Apel Bucureşti, magistraţii explică faptul că "promisiunea de atribuire a unei lucrări nu poate duce la concluzia că liderul sidical Marius Petcu şi-a luat angajamentul ca, pe viitor, să comită o infracţiune de luare de mită". În consecinţă, se specifică în motivare, verificările facturilor de către procuror nu necesită arestarea acuzatului.

VEZI AICI MOTIVAREA DATĂ DE INSTANTĂ

Preşedintele CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, este cercetat în stare de libertate, deoarece că în cauză, "există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 68/1 din Codul de procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, având în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale până în prezent, relevante, în acest sens, fiind: declaraţiile inculpatului, date, în această calitate, dar şi în calitate de învinuit; denunţul din 16 februarie 2011 formulat de numitul Petre Dorin Scrieciu, dar şi depoziţia acestuia, dată, în calitate de martor, la 24 martie 2011; procesele verbale de redare a dialogurilor ambientale dintre S.P. şi P. M.G. din 1 martie 2011 şi din 24 martie 2011; procesul-verbal de redare a conţinutului convorbirilor telefonice purtate, între cei doi, în datele de 1 februarie 2011, 14 martie 2011 şi 17 martie 2011; planşe foto ce conţin imagini din data de 24 martie 2011, referitoare la activitatea inculpatului Petcu, precum şi procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 24 martie 2011", precizează motivarea dată astăzi de Curtea de Apel Bucureşti.

Pe de altă parte, magistraţii Curţii, amintesc faptul că măsura arestării preventive poate fi luată dacă există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

"Or, motivul invocat de procuror, referitor la acordul, de principiu, pe care şi l-ar fi dat inculpatul, în sensul că, urmează a atribui o lucrare similară, pentru care va primi un comision, sub formă de mită, nu poate constitui, în opinia Curţii, un indiciu că Petcu Marius Grigore pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni de corupţie. Curtea apreciază că promisiunea de atribuire a unei lucrări nu poate duce la concluzia că inculpatul şi-a luat angajamentul ca, pe viitor, să comită o infracţiune de luare de mită", se mai punctează în decizia dată pentru eliberarea din arest a preşedintelui CNSLR-Frăţia şi liderul Federaţiei Sanitas, Marius Petcu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite