Magistraţii plătesc procesele pierdute la CEDO

Statul poate acţiona în instanţă judecătorul sau procurorul care, din rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune Pierderea proceselor României la

Statul poate acţiona în instanţă judecătorul sau procurorul care, din rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune

Pierderea proceselor României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate fi suportată de magistraţii care au acţionat cu "rea-credinţă" sau "gravă neglijenţă", dacă fapta nu constituie infracţiune. Aceste noţiuni nu sunt însă foarte bine definite şi trebuie dovedite printr-o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă. Mai exact, dacă se ajunge la concluzia că un judecător sau un procuror a acţionat cu "rea-credinţă", iar "victima" sa a câştigat la CEDO, magistratul este judecat de un coleg de breaslă.

Subiectul a fost amplu dezbătut în cadrul seminarului "Răspunderea disciplinară a magistraţilor şi noţiunile de <> şi <> în administrarea Justiţiei." Modificarea articolului 99, litera h, din Legea 303 privind statutul magistraţilor, prin Legea 356/2006, fără ca Ministerul Justiţiei să ceară acordul CSM, a dus la o adevărată panică în rândul procurorilor şi judecătorilor care critică dur o astfel de măsură, în condiţiile în care "grava neglijenţă" şi "reaua- credinţă" sunt extrem de greu de dovedit.

Reaua-credinţă şi grava neglijenţă - nedefinite, dar sancţionate

Legea română nu prevede o definiţie a relei-credinţe, ci numai a intenţiei, care îmbracă diferite forme - directă, indirectă, calificată sau prin scop. Nici în Italia sau Germania nu există o definiţie clară a "relei-credinţe", dar nici nu reprezintă baza unei sancţiuni atât de consistente ca în România. Spre exemplu, în Italia legea face referire la "dol" şi "vină gravă", iar în Germania există o noţiune similară "relei-credinţe" şi anume "distorsionarea legii", în situaţia în care, în mod voit şi conştient, se manipulează legea. În legea română, din păcate, nu se precizează unde intervine reaua-credinţă dacă fapta nu constituie infracţiune şi nici nu delimitează reaua-credinţă ca manifestare a intenţiei directe de ceea ce reprezintă mai mult decât intenţia directă. Cu toate acestea, prejudiciul care "se naşte" din reaua-credinţă poate fi suportat de magistraţi, conform articolului 507 din Codul de Procedură Penală în care se prevede că "statul are acţiune în regres împotriva aceluia care cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă a provocat situaţia generatoare de daune". Astfel, dacă o persoană câştigă daune la CEDO pentru că nu i-a fost retrocedată o casă, statul îl poate acţiona în judecată pe magistratul care a judecat cererea de retrocedare şi nu i-a dat câştig de cauză reclamantului, în cazul în care se constată că a fost vorba de "nedefinita" rea-credinţă. Având în vedere că în România practica judiciară unitară este doar un subiect de conversaţie, dar luând în considerare şi independenţa magistraţilor, este greu de crezut că există o accepţiune similară în aceeaşi cauză, fie referitor la interpretarea şi aplicarea legii, fie referitor la administrarea probatoriului.

Graniţa între răspunderea disciplinară şi cea penală, delimitată după ureche

De asemenea, magistraţii mai reclamă şi faptul că un caz de eroare săvârşită cu rea-credinţă poate fi, în acelaşi timp, şi un caz de aplicare a articolului 246 din Codul Penal - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor. Astfel că, Legea 303 privind statutul magistraţilor nu stabileşte graniţa între răspunderea disciplinară şi cea penală, iar procurorii şi judecătorii solicită corelarea legii cu Codul Penal. În acest moment, în România este un deficit de peste 1.000 de magistraţi, căutându-se chiar formule de a se intra mai uşor în sistem, iar pierderea unor procese privind despăgubiri de către judecători şi procurori i-ar face pe absolvenţii de drept să se gândească de două ori înainte să intre în rândurile unei justiţii în care să plătească pentru două noţiuni nedefinite juridic, ci doar filosofic.

Un caz de eroare săvârşită cu rea-credinţă poate fi, în acelaşi timp, şi un caz de aplicare a articolului 246 din Codul Penal - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Consiliul Superior al Magistraturii