Magistraţii dau în judecată Ministerul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

milioane de lei, iar judecătorii cu vechime mai mare au considerat că impunerea unui asemenea criteriu reprezintă o discriminare.La sfârşitul săptămânii trecute, la nivelul mai multor

milioane de lei, iar judecătorii cu vechime mai mare au considerat că impunerea unui asemenea criteriu reprezintă o discriminare.
La sfârşitul săptămânii trecute, la nivelul mai multor instanţe se făceau liste cu magistraţii care se vor constitui parte civilă. Acţiunea vine la scurt timp după ce judecătorii au câştigat un alt proces privind neplata primelor de concedii pe ultimii trei ani.
În Ministerul Justiţiei se speculează chiar că toţi cei care au încasat prime anul trecut au fost într-un fel recompensaţi şi pentru faptul că nu au apucat să dea în judecată instituţia în problema concediilor.
La început lunii ianuarie, anul acesta, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat, prin două memorii semnate de peste 100 de magistraţi, grefieri-arhivari, agenţi procedurali şi aprozi. Aceştia cereau Consiliului să analizeze, ca mediator, caracterul discriminatoriu al Ordinului 1921/C/2005 al ministrului justiţiei, Monica Macovei, prin care se stabileau categoriile de persoane care beneficiau de stimulente. Prin ordinul respectiv, pentru a acorda stimulente judecătorilor, era impusă o condiţie: să aibă vechime în funcţie de maximum trei ani. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a ajuns la concluzia că impunerea vechimii la judecători pentru acordarea de stimulente a avut ca efect împărţirea categoriei socioprofesionale a judecătorilor în două subcategorii, în funcţie de vechimea în muncă: cea a judecătorilor cu o vechime de maximum trei ani şi cea a magistraţilor cu o vechime mai mare de trei ani. Ministerul Justiţiei şi-a motivat criteriul de acordare a stimulentelor prin articolul 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit. Astfel că "principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt: rezultatele meritorii obţinute în activitate, respectarea îndatoririlor stabilite de lege, calificative anuale de bine sau foarte bine, complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fişei postului şi modul de realizare a acestora, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancţiunilor disciplinare". Cu toate că normele interne nu prevăd, în mod limitativ, criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor, enumerarea lor indică, conform Consiliului pentru Combaterea Discriminării, o evaluare a activităţii şi performanţei judecătorului. Pentru acordarea acestor stimulente, ordonatorul principal de credite trebuie să ţină cont, obligatoriu, de aceste criterii. Vechimea în muncă nu reprezintă un criteriu conform normelor interne şi nu a fost motivat de Ministerul de Justiţie. Acordarea acestor stimulente a fost motivată doar de ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, reprezentanţii Consiliului au constatat că prin acordarea stimulentelor a fost preferată categoria judecătorilor cu o vechime de maximum trei ani, ceea ce se consideră a fi o discriminare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite