Maghiarii din Romania ar putea deveni mai repede cetateni ai UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul ungar a votat in favoarea organizarii unui referendum privind posibilitatea ca etnicii ungari care traiesc in tarile vecine Ungariei sa primeasca si cetatenia ungara, scrie joi site-ul The

Parlamentul ungar a votat in favoarea organizarii unui referendum privind posibilitatea ca etnicii ungari care traiesc in tarile vecine Ungariei sa primeasca si cetatenia ungara, scrie joi site-ul The Budapest Sun Online. In timp ce ideea cetateniei duble pentru etnicii ungari care traiesc in afara granitelor a figurat pe agenda tuturor guvernelor de la Budapesta din ultimul deceniu, nici unul nu a dorit sa puna in aplicare proiectul si sa se confrunte cu problemele spinoase pe care acest lucru le-ar ridica. In schimb, politica Ungariei - din momentul in care Alianta Tinerilor Democrati - Partidul Civic Ungar a ajuns la putere, in anul 1998 - a fost una de asigurare a faptului ca oportunitatile pentru etnicii ungari care traiesc in tarile vecine sunt la un nivel maxim. Acest aspect a implicat subventionarea cu fonduri de la Budapesta a educatiei in limba maghiara pentru comunitatile din afara granitelor si acordarea sprijinului in diverse proiecte culturale. Adoptarea deciziei privind organizarea unui referendum, noteaza The Budapest Sun, a fost fortata in parlament de catre Alianta Globala a Ungarilor (MVSZ), o organizatie ce grupeaza comunitatile ungare din intreaga lume. In acest sens, MVSZ a colectat semnaturi pentru sprijinirea organizarii unui referendum inca din luna martie a acestui an, reusind luna trecuta sa obtina cele 300.000 de semnaturi necesare. Astfel, in cazul in care doua milioane de ungari vor vota in favoarea propunerii, etnicii maghiari din Romania, Slovacia, Serbia, Ucraina, Croatia si Slovenia vor putea obtine dubla cetatenie. Consecintele acestui vot ar putea fi enorme, in contextul in care dubla cetatenie va oferi in mod automat si statutul de cetatean al Uniunii Europene, ceea ce inseamna ca nu numai Ungaria, dar si intreaga Uniune isi va deschide portile in fata persoanelor vizate de acest proiect. Referindu-se la acest subiect, analisti politici au avertizat asupra faptului ca proiectul ar putea avea si consecinte negative, intrucat comunitatile de etnici maghiari din diverse state ar putea disparea complet in urma unor emigrari masive. Acest aspect, mentioneaza The Budapest Sun, ingrijoreaza mai putin Romania, unde traiesc aproximativ 1,5 milioane de etnici ungari, cu centre culturale si economice bine stabilite. In schimb, exista un risc real in ceea ce priveste comunitatea ungara din Vojvodina (Serbia), care numara doar 300.000 de persoane si care s-a diminuat constant in ultimii 20 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite