Mafiotul Severin Tcaciuc nu poate fi urmarit international pentru ca nu vor magistratii bistriteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul unui fost plutonier de politie reaprinde din nou scandalul Tcaciuc. Dupa ce ani buni Severin Tcaciuc a fost protejat de sefii politiei din Suceava, iar fuga acestuia din Romania a fost mai mult

Cazul unui fost plutonier de politie reaprinde din nou scandalul Tcaciuc. Dupa ce ani buni Severin Tcaciuc a fost protejat de sefii politiei din Suceava, iar fuga acestuia din Romania a fost mai mult decat suspecta, Justitia ii devine acum complice: magistratii intarzie sa-l condamne pe mafiot. Zecile de amanari date de catre instantele care judeca dosarele "nasului Sucevei" nu fac altceva decat sa prelungeasca sederea lui Tcaciuc in strainatate.Pe 12 aprilie 1997 plutonierul Cornel Ilisei se afla in misiune in centrul Sucevei. In jurul orei 12 noaptea, politistul a oprit pentru verificari un taxi al companiei Severin. Fiindca actele masinii si ale soferului erau in posesia lui Severin Tcaciuc, acesta a fost chemat de acasa. Mafiotul a venit cu scandal: l-a injurat pe politist si l-a amenintat ca a doua zi generalul Chieptanaru - seful de atunci al IPJ Suceava - il va dezbraca pe Ilisei de haina de politist. Scandalul s-a transformat intr-o bataie in care politistul s-a ales cu uniforma rupta si cu un ochi umflat. Fiindca au existat multi martori, acest caz s-a transformat intr-un dosar penal. Cornel Ilisei spune ca, incepand de a doua zi, oamenii generalului Chieptanaru au venit la el pentru a-i propune sa se impace cu Tcaciuc. Asta fiindca - asa cum sustine Ilisei - generalul s-a ales de pe urma prieteniei cu Tcaciuc cu o vila si alte doua apartamente in Suceava. Chiar daca plutonierul a refuzat sa se impace cu "nasul Sucevei", dosarul a fost uitat intr-un sertar pana in 2001. In septembrie 2001, procurorul general Ioan Amarie a redeschis cazul. Dosarul a fost pus pe rolul Judecatoriei Bistrita - pentru a nu exista suspiciuni. Asa cum sustine Cornel Ilisei, in aceasta perioada Radu Tudoreanu, cumnatul lui Severin Tcaciuc, i-a oferit 100 de milioane de lei pentru a pastra tacerea. Cumnatul mafiotului s-a ales cu dosar in care este invinuit de obstructionarea justitiei. Dupa 16 termene, procesul de ultraj al lui Tcaciuc s-a terminat in aprilie 2003, cu o condamnare de 2 ani si jumatate. Numai ca "nasul Sucevei" nu mai era la acea data in Romania. El fugise, pe 28 februarie, din Romania, iesind din tara cu cateva minute inainte de a deveni urmarit general! Cu toate acestea, avocatii lui Tcaciuc au facut recurs. Culmea, la jumatatea lunii trecute, Tribunalul Bistrita a primit o cerere de amanare, semnata chiar de mafiot, pe motiv ca nu are aparator. Solicitarea a fost adusa la unul din termene de catre avocatii lui Tcaciuc - care il reprezentasera la judecatorie - chiar daca mafiotul beneficia deja de un avocat din oficiu. Instanta, a ramas in pronuntare, numai ca, in loc de a da solutia in dosar, s-a decis in mod curios ca procesul sa continue! Aceasta decizie a fost interpretata de unii ca un ragaz oferit mafiotului. Este stiut faptul ca Tcaciuc sta bine-merci in zona orasului Torino. Chiar daca este urmarit penal in zece dosare de evaziune fiscala pentru ca a prejudiciat statul roman cu peste 100 de miliarde de lei, Tcaciuc nu are un mandat de arestare. Iar reprezentantii IPJ Suceava au afirmat, pe 5 septembrie, intr-o conferinta de presa, ca, in lipsa unui astfel de mandat sau a unei condamnari definitive a instantei, mafiotul Severin Tcaciuc nu poate fi urmarit international! Chiar daca autoritatile de la Bucuresti au sustinut apoi ca "Tcaciuc a fost dat in urmarire internationala ca persoana disparuta, pentru localizare" specialistii spun ca exista o alta metoda, mai eficace, pentru aducerea mafiotului in Romania. Tcaciuc a depasit cu mult perioada de sedere in Italia si poate fi returnat - asa cum patesc multi dintre imigrantii romani - in baza acordurilor de readmisie pe care Romania le are cu statele Schengen. Aceasta varianta, insa, nu a fost luata in seama pana acum, iar mafiotul isi poate prelungi linistit vacanta in Italia, beneficiind, de data aceasta, de complicitatea unor magistrati romani, dupa ce politistii au fost cei care l-au lasat sa scape peste granita.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite