Mafioţi, căutăm naş!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mafioţi, căutăm naş!
Mafioţi, căutăm naş!

Oraşul este disputat de cel puţin patru mari grupări mafiote, zeci de clanuri zonale şi găşti de cartier. Acestea sunt vinovate de tâlhării, omoruri, trafic de droguri şi

Oraşul este disputat de cel puţin patru mari grupări mafiote, zeci de clanuri zonale şi găşti de cartier. Acestea sunt vinovate de tâlhării, omoruri, trafic de droguri şi prostituţie

Piramida interlopilor din Galaţi are la vârf grupările lui Marian Ivan, ucis recent, Nelu Mocănelu, arestat, Renato Sârghi, aspirant la şefia mafioţilor şi a "Lazărilor", axată pe trafic de persoane.

Asasinarea în stradă a liderului lumii interlope din oraşul de la Dunăre, Marian Ivan, în urmă cu două săptămâni, a pus pe jar poliţia şi autorităţile locale.

Inspectoratul de Poliţie a Judeţului (IPJ) Galaţi şi Prefectura şi-au unit forţele pentru întărirea forţelor de ordine în spaţiul public, însă caracatiţa grupărilor infracţionale s-a întins la maximum în zonă. Iar organizarea clanurilor este atât de bine pusă la punct, încât până şi "mandatul" capului lumii interlope ţine mereu fix cât două mandate de preşedinte al ţării.

Axa Frosa - Ivan - Renato

"Lichidările" pentru putere au început în 1998, când Vasile Frosa, cunoscut ca fiind capul lumii interlope din Galaţi - mulţi îi spuneau "Naşul" -, a murit în condiţii suspecte. Oficial, s-a declarat că a fost vorba despre un accident de circulaţie, însă nu puţine au fost vocile care au susţinut că Frosa a fost de fapt lichidat. Frosa era de opt ani în fruntea mafiei locale, adică echivalentul a două mandate de preşedinte al ţării.

În 2008, i-a venit rândul lui Marian Ivan, care a fost scos din "scenă" după exact două mandate. Cei din interior spun că Ivan nu a avut niciodată forţa lui Vasile Frosa, pentru că nu a avut "locotenenţi" atât de puternici ca acesta din urmă.

Frosa se sprijinea de Marian Tâgă, împuşcat mortal, cu câteva luni înaintea de moartea "şefului" său, de Poliţia din Frankfurt, în cursul jafului unei bănci, şi pe Valeriu Calu, mort şi el în urma unui schimb de focuri, în 1999.

Singurul subaltern care trăieşte este Renato Sârghi, care conduce cu mână de fier gruparea din cartierul Vadul Ungurului şi despre care se vorbeşte că va prelua conducerea lumii interlope gălăţene.

Ivan - un mafiot slab?

Mulţi spun că Ivan a fost ucis tocmai pentru că nu a ştiut să ţină unită lumea interlopă, aşa cum reuşise predecesorul lui, Frosa. Singura acţiune la care Marian Ivan a reuşit să unească momentan grupările rivale a fost în 2005, când pe digul dintre Galaţi şi Brăila a avut loc o confruntare sângeroasă la care au participat peste 200 de combatanţi din cele două oraşe. 30 de persoane au ajuns atunci la spital şi nimeni nu a fost arestat.

Înfruntarea de pe dig a fost organizată de Ivan, ca răspuns la provocarea lansată de Dumitrel Buricea, unul dintre "granzii" de la Brăila. Acesta făcuse, cu câteva zile înainte, un raid prin câteva baruri din Galaţi şi provocase scandal cu interlopii locali. Se pare că problema pornise de la faptul că dealerii de droguri ai celor două grupări erau în conflict.

Cert este că după confruntare s-a semnat un armistiţiu care a permis grupării brăileanului Buricea să "facă afaceri" în cartierele Micro 19,20 şi 21. Ivan, pierduse un prim meci.

Un alt război pe care Marian Ivan l-a pierdut este cel cu cei care aveau să-l ucidă: Ion Mocănelu (fost Nelu Enache) şi Ionuţ Zăuşilă. Cei doi au contestat autoritatea lui Ivan încă de acum doi ani, când au refuzat să plătească organizaţiei "impozitul pe venit" (se spune că ar fi 10 la sută din totalul veniturilor din taxe de protecţie, trafic de droguri şi prostituţie).

Răzbunare direct din spital

Urmarea a fost că în urmă cu câteva luni Mocănelu a fost făcut zob, în faţa magazinului "familial", unul dintre oamenii lui Ivan, cunoscut sub numele de "Ciprian Boxeru" sau "Milică". Mocănelu a ajuns la spital cu mandibula ruptă şi cu grave probleme interne. Medicii au fost nevoiţi să-i extirpe splina. Asasinarea lui Marian Ivan s-a produs tocmai în momentul când Mocănelu abia ieşise din covalescenţă.

Găştile de cartier răspândesc teroare

Lumea interlopă are regulile ei. Peştii mari tranşează situaţiile de anvergură, iar găştile toacă mărunt zonele pe care le stăpânesc. Potrivit datelor IPJ Galaţi, în oraş există zeci de găşti mici, de cartier, care se ocupă îndeobşte cu teroarea: furturi din locuinţe, tâlhării, bătăi.

Printre acestea, în cartierul Micro 39 acţionează un alt Renato decât cel care aspiră la şefia interlopilor. Este mult mai tânăr şi este specializat în racolarea de eleve de liceu pentru expediat "la produs" în Spania şi Italia.

Alte trei găşti, printre care şi cea a fraţilor Sefer, acţionează în centrul oraşului şi stăpânesc şi zona liceelor "Sfânta Maria" şi CFR, unde ar vinde droguri uşoare, şantajând elevii, ba chiar încearcând racolarea tinerelor în vederea practicării prostituţiei.

În cartierul Fileşti, jandarmii au identificat o gaşcă destul mare de circa 30 de membri, care fură fier vechi. De astfel de "treburi mărunte" se spune că se mai ocupă şi clanul lui Nelu Ogeac, al lui Ion Ijdileanu, deşi acesta s-a cam destrămat după ce liderul a fost condamnat la 17 ani de închisoare în Germania, clanul "Seferilor", al lui "Iacoblev", clanul "Neacşu" şi clanul "Chiaburilor".

Racolări de minori

Alimentarea găştilor de cartier se face, în special, cu minori fugiţi de acasă. În ultimele patru luni, la IPJ Galaţi s-au înregistrat 44 dispariţii de minori, dintre care 24 băieţi şi 20 fete. Şase minori au vârsta cuprinsă între 5-10 ani, 29 au vârsta între 10-15 ani şi nouă au vârsta peste 15 ani.

50 de infracţiuni

- care implică lumea interlopă s-au înregistrat în Galaţi de la începutul acestui an

Grupările din cartiere

Micro 20: în zona blocului E 4 activează o gaşcă de cartier, a lui "Bagheera", care se ocupă în special de spargerile de autoturisme.

Micro 17: gaşca fraţilor Iacoblev îşi face veacul în împrejurimile pieţei din cartier.

Micro 18: gaşca lui "Gogu", a provocat de nenumărate ori scandal public şi a fost sancţionată în repetate rânduri atât de jandarmi, cât şi de poliţişti.

Micro 40: grupul condus de "Gicu Bălăuţă" se ocupă în special de furturi. De altfel, atât liderul găştii, cât şi alţi doi membri - Marius Olteanu şi Tiberiu Ciupitu - au fost deja condamnaţi, dar sentinţa nu este definitivă.

Autorităţile promit măsuri

Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a cerut Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei Comunitare să intensifice patrulările pe stradă în special în zonele cu risc infracţional ridicat din oraş. "Poliţia va avea misiunea de a monitoriza găştile şi bandele de cartier, pentru a preveni producerea oricăror acte de violenta, atât în strada, cât şi în alte locuri sau localuri publice", se precizează într-un comunicat emis Prefectura Galaţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite