"M-aş apuca de construcţia de drumuri şi autostrăzi"

Vineri, pe holurile Ministerului de Finanţe se simţea parfum de weekend. L-am găsit pe fostul ministru şi, ulterior, secretar de stat Sebastian Vlădescu semnând hârtiile de plecare.

Vineri, pe holurile Ministerului de Finanţe se simţea parfum de weekend. L-am găsit pe fostul ministru şi, ulterior, secretar de stat Sebastian Vlădescu semnând hârtiile de plecare. "Formalităţi", mi-a aruncat discret printr-un zâmbet care trăda deja detaşarea.

De acum înainte are tot timpul să decidă dacă se va apuca din nou de afaceri sau se va angaja pe o funcţie respectabilă la o companie multinaţională.

Adevărul: Cum e Ministerul Finanţelor acum, comparativ cu ce era el când aţi venit la conducerea lui acum doi ani?

Sebastian Vlădescu: Cu siguranţă mai tânăr. Au plecat oameni din cei care erau şi au fost pronovaţi foarte mulţi tineri. Mă uitam la ultimele şedinţe, vârsta medie a directorilor de direcţii este pe undeva în jurul a 35 de ani. Cel mai dur lucru pe care l-am făcut în minister este că le-am dat voie directorilor vechi să iasă la pensie. De fapt i-am încurajat.

- Sebastian Vlădescu, un viitor ministru care şi-a făcut debutul în afaceri vânzănd mărţişoare, ziare, vânzând conserve bulgăreşti sau haine aduse din Ucraina. Este povestea romanţată a unui ministru de finanţe sau a unui om de afaceri?

- Nu cred că este nicio poveste romanţată. Pur şi simplu aşa a fost să fie. A fost pur şi simplu o anumită cale până la a fi ministru de finanţe. Este povestea unui om care a considerat că trebuie să-şi câştige independenţa. De exemplu, povestea cu mărţişoarele era o formulă de independenţă şi socială, şi economică faţă de un regim care nu mi se potrivea.

- Şi atunci ce suneţi?

- Nici măcar nu pot să spun că sunt un om de afaceri. Pentru că există oameni de afaceri tineri sau mai puţin tineri care au avut mult mai mare succes decât am avut eu.

- Ce regretaţi din perioada în care v-aţi luptat cu economia de piaţă în afaceri?

- Uite, acţiunile mele din piaţa imobiliară au fost extrem de limitate. E un boom pe care l-am ratat, şi aici oricine poate spune că n-am avut viziune.

- Cu ce avere a intrat Sebastian Vlădescu în Finanţe şi cu ce avere iese pe uşa ministerului?

- Păi scrie în declaraţia de avere. Un apartament în Bucureşti, unul în Sinaia, nişte acţiuni la câteva societăţi, la momentul în care am venit. Şi ies din minister cu un apartament în plus şi un credit aferent pentru achiziţionarea lui.

- Vorbim la nivelul anilor 2005-2006 de o valoare de aproximativ un milion de euro a averii lui Sebastian Vlădescu.

- Da, ceea ce este foarte puţin. Sincer să fiu, valoarea a mai crescut puţin pentru că apartamentele pe care le deţin au crescut în valoare faţă de momentul achiziţionării. Oricum am câştigat cât am fost ministru destul de mulţi bani cât să trăiesc bine şi mult prea puţini ca să devin mai
bogat.

- Aţi fost partener cu premierul în două firme.

- E mult spus parteneri. Pentru că au fost două firme care au dat faliment repede. Ideea de partener de afaceri cu Călin Popescu Tăriceanu reprezintă cea mai puţin importantă componentă a relaţiei mele cu el. Cum am făcut firmele acelea, aşa au şi dispărut.

Oricum, pe vremea aia fiecare eram concentraţi pe businessurile noastre. Eu mai aveam afacerile cu echipamentele medicale, el avea afacerile cu maşini. Noi nu am fost adevăraţi parteneri de afaceri, pentru că nu am stat zi de zi la birou să lucrăm împreună.

- Aţi mai avut parteneriate cu alţi oameni de afaceri cunoscuţi, cum ar fi şi Dan Şucu, patronul Mobexpert. Mă refer la societatea Rapid Credit.

- A, a fost o idee care ne-a venit chiar în perioada în care începuse să apară creditul din retail pentru populaţie, pe vremea respectivă neştiindu-se bine care sunt modalităţile de acces la credite. Am încercat să facem asta pentru Mobexpert, dar n-a mers, pentru că nu s-a ocupat nimeni de firmă, ea neintrând vreodată în funcţiune. Ideea era foarte bună.

- Ce regretaţi ca ministru?

- Multe. În primul rând, imaginea ministerului în percepţia contribuabililor. Un mare eşec e faptul că Finanţele încă nu tratează informaţia suficient de performant.

În altă ordine de idei, România nu reuşeşte să cheltuiască destul de mulţi bani, deşi nevoie mare avem de bani, avem resursa financiară cu care să acoperim nevoia şi nu reuşim să implementăm programe de dezvoltare a infrastructurii, a sănătăţii, culturii sau pentru mediu. Viteza de implementare e dramatic de scăzută.

- Mulţumit de fiscalitate?

- Depinde de unde privim. Aş fi vrut o cotă unică care să fie foarte unică. N-am reuşit din cauza parlamentului, care a decis, în pofida a ceea ce eu mi-am dorit, ca între diverse sectoare economice sau cetăţeni în funcţie de unde investesc sau de locul unde muncesc să existe discriminare.

La 16% era foarte bine pentru toată lumea. Trebuia să fim consecvenţi în acest sens. A fost o luptă pe care am pierdut-o.

- S-a supărat tare primul-ministru atunci când l-aţi contrazis la capitolul majorare de pensii.

- Într-adevăr, n-a vorbit multă vreme cu mine. Dar ne-am revenit după aceea.

- De ce aţi mai rămas secretar de stat în Finanţe, după ce aţi ocupat funcţia de ministru?

- Pentru că mai aveam nişte proiecte de finalizat, printre care cele mai importante programele operaţionale, privatizarea Daewoo Craiova, modernizarea trezoreriei.

- De ce ne-a luat Comisia Europeană la ochi cercetând acordarea de ajutoare de stat la Automobile Craiova?

- Acolo e vorba despre o confuzie. În calitate de preşedinte al comisiei de privatizare, am fost zilele acestea la Comisia Europeană pentru a le explica realitatea din contractul încheiat. O să mă duc chiar şi în zilele următoare.

Acele condiţii despre care se tot vorbeşte vin din business-planul companiei Ford pentru România, un pachet foarte solid de altfel, care a înregistrat în cadrul negocierilor un scoring bun. Atâta tot. Din păcate, n-am avut concurenţă pentru fabrica de la Craiova. Noi am vrut un singur lucru. Ca la Craiova să continuăm să facem maşini. Este foarte important.

Chestia cu nivelul de producţie este simplă: nu vine nimeni într-o astfel de afacere să facă câteva maşini. Iar Comisia Europeană trebuie să ştie că americanii n-au dat un leuţ pentru Craiova, pentru că contractul intră în vigoare după primirea notificării.

- Vă întoarceţi în business?

- Depinde, am mai multe variante. Nu ştiu încă, nu m-am decis. Există varianta să aleg una dintre ofertele pe care le-am primit de la mai multe multinaţionale. Dar există varianta de a reîncepe de la zero o afacere. Să văd.

- De la ce bază financiară veţi pleca pentru o nouă afacere?

- Nu prea mare. Oricum, dacă n-aş fi trecut prin cele două divorţuri, aş fi fost acum cu mult mai bogat. Aproape de zece ori. Altfel ar fi stat situaţia.

- În ce domeniu aţi investi?

- Sunt multe. Nu ştiu. Uite mâine m-aş apuca de construit drumuri, autostrăzi, dacă aş avea partenerul potrivit pentru acest lucru. Chiar şi în domeniul industriei de apărare. Să construiesc avioane mi-ar plăcea.

- Avioane Craiova e încă neprivatizată.

- De ce nu. Totul e posibil.

Pasiunile fostului ministru de finanţe

- Aţi mai păstrat motocicleta?

- Da, cum să nu, chiar două. O Honda de viteză şi un enduro, pentru teren. Vreau să îmi mai iau un chopper şi un Harley Davidson.

- Faceţi parte din acelaşi club al motoriştilor cu Călin Popescu Tăriceanu?

- Nu există un club de acest gen în care să fim înscrişi. Dânsul e mult prea priceput la mers cu motoclicleta faţă de mine, eu mai am de învăţat.

- În afară de motoare, mai aveţi încă o pasiune: ceasurile de mână. O colecţie destul de numeroasă.

- Am aproximativ patruzeci de ceasuri, din care treizeci şi cinci sunt Swatch-uri. Ei scot tot timpul ceasuri frumoase.

Văd ceva ce-mi place, îl cumpăr. Nu-mi iau ceasuri pentru că sunt de lux. Îmi place ceasul ca mecanism, ca realizare tehnică şi artistică. Nu-mi plac ceasurile de aur, epatante. N-aş purta niciodată ceasuri care au diamante. Dacă socotesc valoarea tuturor ceasurilor pe care le am, ea este cu mult mai mică decât un sfert din valoarea unui ceas care se vinde în momentul de faţă foarte uşor în Bucureşti.