Lustraţie la CNSAS

Este necesar accesul facil al celor interesaţi la dosarele Securităţii. Născută cu malformaţii şi neasumată de "părintele" ei, Ticu Dumitrescu, Legea de organizare şi funcţionare a

Este necesar accesul facil al celor interesaţi la dosarele Securităţii.

Născută cu malformaţii şi neasumată de "părintele" ei, Ticu Dumitrescu, Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a murit după numai opt ani. În acest răstimp, un act normativ "sănătos" şi-ar fi produs efectele şi ar fi aruncat în derizoriu alegaţiile criticilor de conjunctură ai vechiului regim. În paranteză fie spus, mulţi dintre cei care au clamat, şi chiar au susţinut, o asemenea lege n-au dus-o deloc rău nici pe vremea lui "nea Nicu".

Pierduţi opt ani printre dosare, membrii Colegiului CNSAS nu au reuşit să spele obrazul celor batjocoriţi în comunism. În plus, persoanele care s-au perindat pe la conducerea instituţiei au rămas "cu onoarea nereperată". Scandalurile cu iz politic şi acuzaţiile de părtinire au curs şuvoi peste Colegiu. CNSAS a trecut brusc, în 2006, de la adormirea "erei Onişoru" la agitaţia suspectă a "epocii Dumitrescu - Turianu - Secaşiu".

Cetăţenii, interesaţi în primă fază să afle ce prieteni sau rude i-au turnat înainte de `89, au rămas interzişi în faţa sarabandei "descoperirilor" făcute, pe numele unor politicieni, în arhivele fostei Securităţi. "Dana" (Mona Muscă), "Felix" (Dan Voiculescu) sau "Laurenţiu" (Constantin Bălăceanu-Stolnici), dar şi alte persoane mai mult sau mai puţin notorii au ţinut jurnalele de ştiri şi primele pagini ale ziarelor săptămâni în şir. "Sursele" din CNSAS făceau furori în "prime time", dându-le materie primă cetelor de analişti. Şi ce s-a ales din toate acestea?

Instituţia condusă în ultima perioadă de către Ladislau Csendes a creat impresia că este un câmp special amenajat pentru bătălii politice. La asta a contribuit din plin şi faptul că membrii Colegiului au fost propuşi de partidele parlamentare, preşedinţie şi guvern.

În al doilea rând, puţini au plecat urechea atunci când s-a pus în discuţie faptul că nu este cuşer să creezi o aşa-zisă instanţă morală, care dă verdicte ce produc efecte juridice.

Spre exemplu, mai corect ar fi fost să citim dosarele pe internet şi să tragem singuri concluzia, pe baza probelor existente, că politicianul X sau Y a făcut ori ba poliţie politică. Poate era mult mai utilă o instituţie care să se concentreze pe facilitarea accesului celor interesaţi la dosarele Securităţii. De ce nu s-a întâmplat asta? Poate şi pentru că ar fi ieşit la iveală tot adevărul.

Adevărul deplin, eliberator, presupune şi penitenţă prin retragerea din spaţiul public alături de aceia pe care îi arăţi cu degetul! E mai uşor să strigi "Torţionarii sunteţi voi!", atunci când ştii că este foarte puţin probabil să se dea şi peste dosarul tău.