Lupta sindicala pentru codul nemuncii

Parelnica victorie a BNS, care a obtinut un raspuns scris de la Comisia Europeana privind limitarea saptamanii de lucru la 5 zile (40 de ore) si garantarea salariilor, s-ar putea intoarce ca un

Parelnica victorie a BNS, care a obtinut un raspuns scris de la Comisia Europeana privind limitarea saptamanii de lucru la 5 zile (40 de ore) si garantarea salariilor, s-ar putea intoarce ca un bumerang impotriva sindicatelor si a intereselor angajatilor. In raspunsul d-nei Anne Diamantopoulou, sefa Departamentului de Munca si Afaceri Sociale a CE, se precizeaza ca, in UE, se poate munci pana la 48 de ore saptamanal timp de 4 luni si chiar tot anul, in situatii exceptionale. Codul romanesc al Muncii sau Codul Marian Sarbu (cum a fost botezat, dupa numele promotorului sau, ex-ministrul Muncii) e mult mai protectiv: saptamana de 40 de ore poate fi extinsa cu 8 ore maximum 3 saptamani, iar zilele lucrate in plus trebuie imediat recuparate, prin zile de repaus. Cu alte cuvinte, i s-a dat o oarecare libertate de miscare Guvernului Nastase, care s-a angajat sa raspunda favorabil doleantelor Comitetului Investitorilor Straini, modificand Codul Muncii, pentru a mari saptamana de lucru. Blocul National Sindical s-a dus cu jalba la Bruxelles, mai mult pentru a da lovitura in planul imaginii. In disputa erau, in general, lucruri reglementate de norme europene, peste care Guvernul n-avea cum sa treaca, fara a periclita procesul de integrare a tarii. Poate ca, acum, liderii BNS isi freaca mainile de incantare si deschid sticle de sampanie. Dar tot asa de bine s-ar putea auzi un chicotit machiavelic dinspre APAPS: d-na Diamatopoulou nu a zis nici ba, dar nici da la problema acordului pe care patronul trebuie sa-l obtina din partea sindicatelor, inaintea concedierilor colective. Nu exista directiva europeana pentru asta, spune oficialul CE. Prin urmare, daca vrea, Guvernul poate radia chestiunea din Codul Muncii, in avantajul patronilor - implicit al statului, ramas, in continuare, cel mai mare patron din Romania. Ar fi, probabil, cea mai grea lovitura data luptei sindicale, sufocata oricum, in ultima vreme, de tradarile liderilor, care au inhamat miscarea sindicala la carma Puterii. Concedierile colective au ramas principala durere a angajatilor din intreprinderile de stat aflate in proces de privatizare. Totodata, pentru liderii sindicali care mai misca in front, concedierile colective reprezinta un fel de supapa, prin care pot defula toate nemultumirile legate de calitatea de angajat, de la lipsa tichetelor de masa, la scartaitul insuportabil al usii de la sectia turnatorie. Stirile din domeniul framantarilor sindicale se refera, cu precadere, la proteste generate de spectrul concedierilor colective sau de urmarile acestora. Blocatul cailor de acces in orase a devenit un sport national, practicat de orice sindicat care se respecta, cu ocazia concedierilor colective. Asadar, e aproape de neconceput ca sindicatele sa fie date la o parte din ecuatia concedierilor colective. Dupa o asemenea masura, miscarea sindicala fie ar muri de tot, fie s-ar revitaliza, concentrandu-se, in sfarsit, cu precadere pe incurajarea muncii, pe crearea de locuri de munca viabile. Focalizarea luptei sindicale pe concedierile colective si pe beneficiile care pot fi obtinute din aceste evenimente (nu pe diminuarea pagubelor, cum ar fi firesc) a condus la masuri de protectie sociala a... nemuncii. Nu intamplator, s-a ajuns in situatia ca disponibilizatii sa refuze oferte onorabile de angajare, de teama de a nu-si pierde platile compensatorii. Acum, la Brasov se platesc salarii compensatorii timp de pana la 38 de luni, chiar daca disponibilizatul si-a gasit (isi gaseste) de lucru chiar in ziua concedierii! In acest rastimp (de 38 de luni) sunt asigurate vechimea in munca si toate drepturile de asigurari sociale. Dar sindicatele au mers chiar mai departe, solicitand ca disponibilizatul sa fie trecut direct in pensie, la epuizarea salariilor compensatorii. Absurdul a fost impins la extrem, cand, la Roman, conducerea intreprinderii a pactizat cu sindicatele si, astfel, in contractul colectiv de munca au fost trecute 12 in loc de 6 salarii compensatorii, pentru cei care urmau a fi disponibilizati. Ca doar nimeni nu dadea acesti bani din propriul buzunar. Cica, o parte sa-i dea statul, iar alta noul patron, dupa privatizare. Fuga de munca si incurajarea acestui fenomen constituie drama economiei romanesti. Respectand pe hartie normele europene privind relatiile de munca, Romania e departe de a le aplica in practica. Saptamana de lucru ar putea sa fie si de 100 de ore, tot n-ar valora cat 40 de ore muncite in UE.