Lupta antifraudă, ultimele pregătiri înaintea Raportului de ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Executivului au aprobat, în ultima şedinţă a Guvernului, Hotărârea pentru actualizarea Strategiei Naţionale de Luptă Antifraudă privind protecţia intereselor financiare ale UE în

Membrii Executivului au aprobat, în ultima şedinţă a Guvernului, Hotărârea pentru actualizarea Strategiei Naţionale de Luptă Antifraudă privind protecţia intereselor financiare ale UE în România. Actualizarea strategiei era una dintre măsurile pe care Guvernul s-a obligat să le adopte până la Raportul de ţară din 27 septembrie, conform termenelor convenite cu Comisia Europeană.
Fiind a doua ţară din UE după Cehia care are o astfel de strategie, România prelungeşte, prin această Hotărâre de Guvern, perioada de punere în aplicare a măsurilor până în iulie 2007. Strategia a fost adoptată în august 2005. Până în acest moment peste 80% din măsurile incluse în document, au fost îndeplinite. Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF a întocmit formă actualizată a strategiei şi noul plan de acţiune, după un larg proces de consultare cu instituţiile naţionale implicate, cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi cu Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti. "Ştim că mai sunt multe de făcut. Am luat ca pe o încurajare faptul că rapoartele anterioare ne-au lăudat şi ne-am intensificat eforturile. Am înţeles că protejarea fondurilor europene trebuie să fie întâi de toate preocuparea Guvernului de la Bucureşti, şi nu a Comisiei de la Bruxelles. Banii europeni sunt o imensă şansă pentru dezvoltare şi ei trebuie folosiţi corect", a comentat pentru Adevărul Tudor Chiuariu, şeful DLAF. Măsurile din forma actualizată a strategiei cuprind campanii de informare ale beneficiarilor privind riscurile la care se expun cei care deturnează fondurile, sesiuni de pregătire profesională a magistraţilor ce vor instrumenta dosarele de fraudă şi intensi-ficarea cooperării dintre DLAF şi DNA.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite