Luminita de la capatul digului

Grea soarta au pierzatorii sau looser-ii, cum sunt numiti ghinionistii in cluburile pe unde se dau premierii cu Harley-ul. Iata chiar cazul primului-ministru in functie, desigur, daca nu se

Grea soarta au pierzatorii sau looser-ii, cum sunt numiti ghinionistii in cluburile pe unde se dau premierii cu Harley-ul. Iata chiar cazul primului-ministru in functie, desigur, daca nu se razgandeste dupa ora inchiderii editiei. Pana mai ieri, presa il alinta cu porecla Moliceanu, pentru lipsa de fermitate. Prestatia din ultima vreme ar putea sa-i aduca renumele Namoleanu. Si fiindca a dat imaginea unui tip defazat, care alearga cu incetinitorul, prin namol, in ajutorarea sinistratilor, si fiindca a tarat in noroi capitalul de imagine al liberalilor. Pana una-alta, sau mai precis pana la primele sondaje credibile, evolutia domnului CPT aduce cu a lui Ciorbea. Lipsit de capitalul de incredere necesar, el va mai functiona o vreme, din inertie, pana intr-o dimineata, cand se va trezi ca-i pune portarul mana in piept si-l someaza sa spuna in ce calitate incearca sa intre in Palatul Victoria, fara numar de ordine si programare la Relatii cu publicul. In fond, nu-l va plange nimeni, doar nu ramane pe drumuri. Totusi, daca de soarta omului Tariceanu poate sa nu ne pese, de soarta premierului liberal se leaga multe: jocurile de putere din PNL, stabilitatea Aliantei D.A. si a guvernarii, indeplinirea obiectivelor de integrare. Desi sunt tentante, zvonurile privind presiunile la care ar fi fost supus Tariceanu de catre Basescu raman simple speculatii. Cat de adevarate ar fi ele, important e ce s-a petrecut pe scena, nu in culise. Orice om ia decizii sub presiune, dar actele sale il reprezinta si ii permit evaluarea performantelor. Unii ar putea vedea partea plina a paharului. Pana acum, Guvernul Tariceanu n-a fost zguduit de mari scandaluri de coruptie, ba a mai astupat cat se putea din gaurile precedentei guvernari. A facut ce-a promis in campanie, introducand cota unica, plus legile proprietatii si Justitiei. A convins FMI-ul sa ne mai slabeasca putin chinga, a dat bine, ca imagine, prin Europa. Starea jalnica a infrastructurii nu se putea reface in 6 luni, depozitele pentru situatii de urgenta erau golite de "ceilalti". Cam asa s-ar putea privi lucrurile, daca lumea l-ar judeca pe Tariceanu cu simpatie. De ce n-o face? O data, e vorba de sansa. Conducatorilor li se pun, vor, nu vor, in carca si evenimente astrale. Iliescu apare, soarele rasare. A avut bafta specialistul in ape, sa scape fara inundatii, plus un curcubeu pe final de mandat. Asa s-a intamplat mereu, in istorie. Stefanita-Voda, un domnitor destoinic, cu victorii in palmares si bune rezultate in administratie, a avut ghinion si a prins o seceta cumplita, de-au ajuns oamenii sa manance papura uscata. El este legendarul Papura Voda, etalon al haosului pana in ziua de azi. Tariceanu nici n-a luat poporul la sentiment. Decat sa le ceara romanilor, biblic, sa n-arunce piatra, mai bine le cerea sa "ierte greselile gresitilor nostri". Greu ar fi fost, mai ales partea cu "ai nostri", unde nici Nastase, predecesorul sau, nu statea prea bine. Pe langa handicapul lor comun, ce poarta numele medicilor Versace si Armani, Tariceanu mai are o problema. Poporul stie ce face. In alegerile din 2004, n-a fost in capul poporului nici o confuzie. PSD si satelitii sai au fost trimisi sa lucreze la Guvern. Oamenii i-au perceput asa cum erau: pe cat de buni in administratie, pe atat de buni in clientelism si cumetrii profitabile. Basescu, cu tupeu si chitit pe ciocoi, a fost trimis la Cotroceni ca sa-i impiedice sa bage mana pana la cot. Fiecare a fost distribuit in rolul care i se potrivea. Talentul de negociator al presedintelui a rasturnat clasamentele si l-a urcat pe Tariceanu in Palatul Victoria. Guvernarea sa e o constructie de imagine. Basescu l-a facut premier, cum se spune, din vorbe. Publicului i-a placut ideea, i-a placut imaginea unor fete noi la Stiri. Daca se faceau atunci anticipate, iar oamenii ar fi votat in cunostinta de cauza pentru premierul Tariceanu, le-ar fi venit mult mai greu, acum, sa-si retraga sprijinul. I-ar fi gasit scuze, l-ar fi privit cu alti ochi. Cine se ridica doar pe imagine, de imagine va pieri. Nu din cauza unor greseli grave, de fond, sufera popularitatea lui Tariceanu. Ratoiala din Banat, cu hotelul, un scrasnet din dinti la Focsani, un sinistrat repezit fiindca i-a reprosat "staiful", aceste mici accidente de PR l-au facut antipatic, au dat imaginea ca nu-i de-al nostru, ca nu-i din filmul care ruleaza pe ecran. Comedia demisiei, jucata in plina tragedie nationala si saltul de circ din final, incheie reprezentatia. Scenariile abia incep. In primul rand, trebuie convins sa iasa din scena actorul principal, pana nu arunca lumea cu rosii. Urmeaza a fi gasit un alt prim-solist, Stolojan sau cine mai stie cine, poate chiar Basescu, daca tot discutam de schimbarea Constitutiei. Anticipatele, motivul acestei crize artificiale, au fost expediate in depozitul de recuzita. Poate la toamna, dupa ce presedintele va bea un vin cu prietenul sau, podul de la Maracineni, iar Europa ne va trece, daca ne trece, clasa. Riscul pripelii la anticipate ar fi sa ne intoarcem de unde am plecat.