Lumea a treia, depozit de gunoaie electronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauză că reciclarea electronicelor uzate este costisitoare, marile companii producătoare scapă de acest gunoi trimiţându-l în ţările în curs de dezvoltare. În acelaşi timp, ţările

Din cauză că reciclarea electronicelor uzate este costisitoare, marile companii producătoare scapă de acest gunoi trimiţându-l în ţările în curs de dezvoltare. În acelaşi timp, ţările dezvoltate practică diferite forme de debarasare de gunoiul electronic, dincolo de graniţe.

Dintre acestea, cel mai vizibil se remarcă Statele Unite ale Americii, care nu au semnat convenţia internaţională ce interzice exportul de substanţe periculoase, inclusiv deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

Astfel, 80% din cantitatea totală de astfel de deşeuri generate de SUA ajung în Asia.

Gunoiul electronic îşi dovedeşte profitabilitatea nu numai pentru cei care scapă de el, dar şi pentru cei care îl primesc. Odată ajunse la destinaţie, aparatele scoase din uz pot fi valorificate.

Depozitarea, dezasamblarea şi arderea deşeurilor de echipamente electronice, electrice şi electrocasnice (DEEE) în condiţii improprii produc substanţe extrem de toxice

Din cauză că reciclarea electronicelor uzate este costisitoare, marile companii producătoare scapă de acest gunoi trimiţându-l în ţările în curs de dezvoltare.

Ţările dezvoltate practică diferite forme de debarasare de gunoiul electronic dincolo de graniţe.

Statele Unite ale Americii, care n-au semnat Convenţia internaţională de la Basel, prin care se interzice exportul de substanţe periculoase, inclusiv deşeurile electronice, exportă aceste gunoaie în proporţie de 80% în Asia, iar 90% din ele ajung ilegal în oraşe din China, semnatară şi ea a Convenţiei.

În Europa Occidentală, exportul gunoiului electronic ia forma ajutoarelor umanitare sau a programelor de reutilizare, ambele scutite de taxe vamale, iar destinaţia predilectă este Africa.

India, unde, de asemenea, este interzis exportul de deşeuri electronice, a intrat şi ea în forţă pe piaţa valorificării acestui gunoi. Doar în şase luni, 600 de tone de gunoi electronic au intrat în India ca "donaţii de caritate" sau "materiale reutilizabile".

Recuperarea aurului şi a cuprului

Ajunse în ţările de destinaţie, electronicele scoase din uz sunt valorificate în diferite forme. Cele mai rentabile sunt recuperarea substanţelor din care sunt făcute, în special a aurului şi a cuprului.

Dezasamblarea electronicelor în componente şi vinderea acestora, la preţuri avantajoase, pe piaţa pieselor de schimb reprezintă, de asemenea, o afacere foarte profitabilă. Oraşul chinezesc Guiyu, din provincia Guangdong, este cel mai renumit loc din lume pentru comerţul profitabil cu preţuri de dumping, la care se vând electronicele asamblate în China din componentele recuperate din gunoiul de import.

Gravitatea poluării

Foarte mulţi oameni săraci şi copii din ţările lumii a treia lucrează în cele mai mizere condiţii, asigurând mersul afacerii cu gunoi electronic. Manevrarea neprotejată a acestor deşeuri îi expune la grave contaminări cu substanţe chimice toxice.

Totodată, tonele de deşeuri electronice depozitate pe pământ, în condiţii improprii, favorizează scurgerile de substanţe toxice, precum litiul şi mercurul, care se infiltrează în sol, poluându-l.

Prostul obicei de a arde carcasele de plastic nefolositoare şi aruncarea reziduurilor în ape duc la poluarea unor localităţi întregi, îmbolnăvind grav oamenii.

Era gunoiului

Dintre toate formele de gunoi de pe glob, cel care rezultă de pe urma aparatelor electronice creşte cel mai vertiginos, înregistrând, în Europa, o rată de de 3-5% anual, conform Greenpeace.

Cauza acestei proliferări este marea atracţie pe care produsele electronice tot mai performante o exercită asupra cumpărătorilor din întreaga lume.

Această permanentă perfecţionare face ca durata de folosire a produselor electronice să scadă tot mai mult. Conform statisticilor, în 1997, în ţările dezvoltate, un PC era înlocuit după şase ani, dar în 2005, el era reînnoit după doar doi ani.

Un alt exemplu elocvent îl reprezintă impactul introducerii sistemului de operare Vista de la Microsoft, care a generat scoaterea din uz a milioane de computere, pentru că nu se puteau adapta la acest nou soft.

Prin reciclarea echipamentului electronic învechit sau deteriorat se pot obţine cantităţi însemnate de metale, sticlă şi plastic care pot fi reutilizate la fabricarea altor produse
Patrick DeRueda,
preşedinte al Waste Management

Poluează mediul de o sută de ori

Dintr-un mobil uzat se poate câştiga aproximativ un dolar.

În 2007, în SUA, s-au vândut 1,2 miliarde de mobile, 60% dintre ele doar pentru noutatea modelului.

Săracii lumii, dintre care foarte mulţi copii, îşi câştigă existenţa de pe urma recuperării metalelor din aceste aparate.

În Ghana, poluarea cu deşeuri electronice este considerată alarmantă.

Deşeurile electronice din Ghana provin din ţări dezvoltate, precum Germania, Coreea, Elveţia şi Olanda.

Schimbare de atitudine în SUA

Marile companii de reciclare din SUA au ajuns la concluzia că afacerea cu gunoiul electronic este mai profitabilă dacă este manageriată chiar de firmele producătoare de electronice, decât dacă este exportat. Astfel, pe întregul teritoriu al SUA se vor deschide 160 de centre de reciclare, ca urmare a unui parteneriat între companiile LG Electronics şi Waste Management, informează Greener Computing.

Începând din luna septembrie a acestui an, centrele de reciclare vor fi funcţionale în toate cele 50 de state americane şi vor fi plasate astfel încât să se afle la cel mult 30 de kilometri distanţă de 95% din populaţia fiecărui stat. Clienţii se vor putea descotorosi gratis de aparatele LG Zenith şi Goldstar, urmând să plătească o taxă de reciclare doar pentru celelalte mărci.

Alţi mari producători care au încheiat parteneriate de reciclare a gunoiului electronic cu Waste Management sunt Sony, Panasonic, Sharp şi Toshiba. Până în prezent, în SUA doar 11,4% din peste 3 milioane de electronice uzate colectate de la cetăţeni erau reciclate în ţară, în întreprinderi specializate.

Britanicii ignoră legislaţia reciclării

Un sondaj realizat de site-ul NetRegs din Marea Britanie arată că, în 2007, la un an după introducerea reglementărilor legislative privind reciclarea deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice, pe scurt DEEE, cea mai mare parte dintre managerii de firme din UK nu cunoşteau aceste prevederi.

Doar 12% ştiau că legea îi obligă să-şi asume responsabilitatea financiară privind colectarea şi reciclarea DEEE-urilor pe care le-au produs începând cu anul 2005. Cetăţenii pot returna la firmă doar acele aparate care şi-au încheiat ciclul de viaţă, îndeplinirea acestei condiţii aducându-le scutirea de plata taxei de reciclare.
Studiile arată că britanicii aruncă în fiecare an un milion de tone de DEEE-uri.

Opţiunea pentru eco- electronice

Un studiu condus de Green Electronics Council (GEC) arată cât de important este ca oamenii să cumpere produse ecoelectronice.

Produsele eco de la Electronic Product Environmental Assessment Tool (EPEAT) au un conţinut mai redus de substanţe poluatoare, precum mercur şi cupru (ambele neurotoxice), plastic şi cadmiu.

În ultimele şase luni, această companie a vândut, prin 21 de filiale din întreaga lume, aproximativ 36,5 milioane de aparate ecoelectronice, sub forma a 575 de produse diferite.

Rezultatele pozitive asupra mediului au fost remarcabile:

118.000 tone de apă nu au mai fost poluate;

1.070 tone de materiale toxice nu au fost utilizate;

Gunoiul toxic de pe Terra a fost cu 41.100 tone mai puţin;

Economia energetică realizată echivalează cu consumul anual al 1,2 milioane de locuinţe din SUA.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite