Lumea jucăriilor, mai scumpă decât cea reală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locul căluţului de lemn sau al păpuşilor mute, care puteau fi dezmembrate fără să crâcnească, a fost luat de jucării din ce în ce mai sofisticate. Ţinând cont de salariul mediu pe

Locul căluţului de lemn sau al păpuşilor mute, care puteau fi dezmembrate fără să crâcnească, a fost luat de jucării din ce în ce mai sofisticate. Ţinând cont de salariul mediu pe economie, acestea ar putea fi achiziţionate doar apelând la un credit.

În ultima perioadă, magazinele de profil şi-au adaptat oferta. Rar mai poate fi găsită o maşinuţă sau o păpuşă care să nu fie cât de cât "tehnologizată".

Lipsa electronicii le face să piardă pasul cu moda. Dar şi preţurile sunt pe măsură. Un elicopter cu telecomandă, care oricând poate face praf candelabrul bunicii, costă peste o sută de lei, în timp ce un mini-jeep electric cu două-trei viteze, pentru un pilot de până la 50 de kilograme, poate ajunge şi la 1.000 de lei.

Practic, toată aparatura electronică şi electrocasnică din casă trebuie să aibă un corespondent şi în colecţia de jucării, pentru ca părinţii să fie siguri că nu se pot trezi că puştiul teribil de patru-cinci ani nu se apucă să butoneze laptopul de pe birou, sau puştoaica încearcă să gătească la cuptorul real, din bucătărie.

Dar dacă un computer de jucărie nu depăşeşte 400 de lei, o bucătărie de perete multifuncţională pentru puştii şi puştoaicele între trei şi şapte ani ajunge să depăşească salariul mediu net pe economie.

De mărime "naturală" (1,20-1,30 m), dotată cu plită, cuptor, grătar, filtru de cafea, chiuvetă şi maşină de spălat vase - toate funcţionând doar cu baterii şi nu cu gaz sau la priză - bucătăria costă în jur de 1.300 de lei. Nici artele moderne nu sunt uitate.

Pentru doar 120 de lei, fetiţa care îşi doreşte să imite o balerină poate face primii paşi în domeniu, la propriu! La acest preţ, dacă are între patru şi nouă ani, poate dispune de un studio interactiv de balet, care conţine spalier, covor marcat cu paşi şi un DVD cu lecţii interactive de balet.

Rochiţa şi botoşii de rigoare nu sunt incluşi în preţ, pentru aceste accesorii mai fiind necesari cam o sută de lei. Dacă veleităţile copilului sunt muzicale, el poate încerca, pentru doar 70 de lei, o mini-chitară electrică dotată cu microfon şi ochelari de rocker, cu leduri.

Informatizare de la cel mai fraged nivel!

Calculatoarele-jucărie au început să fie din ce în ce mai căutate, dacă este vorba de copiii de cinci-şase ani. După cum li se cere, ele pot fi programate pentru joacă sau pentru operaţiuni simple, pe care le afişează sau le comunică verbal.

"Funcţie de numărul de programe, preţul lor variază între 100 şi 400 de lei", ne explică angajatul unui magazin de profil din Bucureşti Mall. Numai că un dialog verbal cu mini-computerele este încă dificil, pentru că ele nu cunosc decât limba engleză sau spaniolă.

Mai uşor de folosit - dar mai scumpe - sunt consolele portabile cu jocuri, care îi pot asigura pe părinţi de lungi perioade de linişte dacă le mai cumpără câte un joc nou micilor proprietari. Numai că preţul unei asemenea console, cu monitor propriu, se apropie de 600 de lei.

În timp ce una care va folosi televizorul casei pe post de monitor este "doar" 400 de lei. Şi un joc care îl va plimba pe copilul între trei şi cinci ani pe tărâmul lui Lion King, învâţându-l numere, litere şi muzică, costă în jur de 120 de lei.

Marii aşi ai micului volan!

Vehiculele electrice au intrat şi ele în topul achiziţiilor, după ce fabricanţii s-au convins că trebuie să le mai reducă preţurile pentru piaţa românească. O minimotocicletă de poliţie, dar care dispune în schimb de un arsenal de decibeli identici celei reale, îi face pe părinţi să scoată din buzunar între 270 şi 450 de lei, după tipul, marca sau ţara de fabricaţie a motocicletei. Codrin, un puşti de trei ani, deja îi făcea rodajul unei minimotociclete viu colorate.

"De Crăciun va fi a lui... Este drept, mi se pare scumpă. Dar merită! În plus, am văzut că au aşa ceva şi alţi copii din bloc", ne-a destăinuit mama lui, în şoaptă.

Dar un mini-jeep poate atinge şi 1.000 de lei, în condiţiile în care este dotat cu cât mai multe accesorii - ale poliţiei, ale armatei sau pentru safari. "La cele mai scumpe şi sofisticate minivehicule există şi dublă comandă. Practic, şi părinţii pot controla deplasarea lor, pentru a fi siguri că pilotul nu produce vreun accident", spune angajatul magazinului de jucării.

Pentru băieţii care încă nu au împlinit vârsta de a se urca la volanul unui minivehicul, există modele telecomandate. Un jeep care se descurcă de minune pe toate traseele denivelate ale apartamentului sau curţii este în jur de 300 de lei.

Modelele telecomandate au o diversitate mult mai mare, dat fiind faptul că "piloţii" acestora nu se desprind de fotoliul din care butonează telecomanda. Aşa că pot dirija - fără teama de a se răni - evoluţia elicopterelor sau a tancurilor, jeepurilor sau SUV-urilor în miniatură.

Înarmarea continuă la nivelul minorilor

Armele de jucărie continuă să se numere printre preferatele puştilor, mai ales că, nerespectând indicaţiile legislative, ele au ajuns să fie aproape identice cu cele reale. "Este un adevăr trist, dar pistoalele şi puştile automate, ca şi celelate tipuri de produse care au asociate arme se vând foarte bine.

Cu cât sunt mai sofisticate şi mai apropiate de modelele pe care copiii le văd la tv, cu atât sunt mai atractive pentru ei", recunoaşte Tudorel Moise, patronul magazinului de jucării din Mall. Un simplu pistol cu capse, care reproduce faimosul Beretta, are un preţ de pornire de 50 de lei. În schimb, o carabină Winchester sau o puşcă Matt ajunge la o sută de lei.

Top Tolba Moşului 2007

În urma unui mini-sondaj prin magazinele Capitalei, a rezultat următorul top al celor mai căutate jucării.

Fete

1. Mini-bucătărie
2. Păpuşi tip Barbie sau Steffi (cu accesorii)
3. Studio de balet
4. Consola cu jocuri

Băieţi

1. Minivehicul cu acumulator

2. Vehicule cu telecomandă

3. Armele de oricare tip

4. Calculatorul-jucărie

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite