Apă excesiv de scumpă pe Litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apă excesiv de scumpă pe Litoral
Apă excesiv de scumpă pe Litoral

Apele Române furnizează, la preţul de 0,04 lei/mc, apă pentru Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) de la Constanţa. La rândul ei, Regia distribuie către consumatorii finali apă la preţul de 5,44 lei/mc, ceea ce înseamnă un adaos comercial de 13.600%.

„Am anunţat investitorii de pe litoral  că RAJA a scumpit din nou apa, cu 22%. Avem scumpiri atât pentru aprovizionare, cât mai ales pentru canalizare şi s-a ajuns în situaţia absurdă în care canalul este mai scump decât apa ce ni se furnizează“, ne-a declarat Lucian Iftimie, preşedintele Asociaţiei Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia (AISTV). El a arătat că, la nivelul aprovizionării, preţul apei furnizate de RAJA a crescut de la 2,32 lei/mc la 2,53 lei/mc, în timp ce pentru canalizare tariful a fost majorat de la 2,14 lei/mc la 2,91 lei/mc.
Preşedintele AISTV a precizat că de 20 de ani în staţiuni nu s-a făcut nici o investiţie în modernizarea coloanelor de alimentare cu apă şi de canalizare, iar tot ceea ce înseamnă reparaţii şi schimbare de apomentre sunt executate de hotelieri. Ifitimie solicită regiei de apă să justifice modul de cheltuire a banilor şi creşterea în fiecare an a preţului apei. De asemenea, el cere sesizarea Curţii de Conturi, Consiliul Concurenţei şi atacarea în justiţie a acestor facturi în vederea suspendării plăţilor.
Asociaţia din Venus face un apel către toţi investitorilor de pe litoral şi către consumatorii de apă să se solidarizeze pentru a solicita RAJA o renegociere a preţului apei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite