Lipsa de unitate a factorilor culturali, principalul obstacol în obţinerea Nobelului

Din 1901 când a fost acordat pentru prima oară şi până astăzi, Premiul Nobel pentru Literatură a fost atribuit la peste o sută de oameni de litere, printre aceştia, din păcate, cum prea bine

Din 1901 când a fost acordat pentru prima oară şi până astăzi, Premiul Nobel pentru Literatură a fost atribuit la peste o sută de oameni de litere, printre aceştia, din păcate, cum prea bine se ştie, nici un român. Aceasta în condiţiile când literaturile unor ţări aparţinând aceluiaşi spaţiu geografic, cum ar fi cea poloneză, cehoslovacă, sârbo-croată şi mai nou ungară, se mândresc cu laureaţii lor. Cum se explică această omisiune, există o fatalitate, istorică - pentru că în nici un caz nu se poate vorbi de lipsa unor valori literare româneşti autentice? şi ce s-ar putea face pentru a reda literaturii noastre şansa la care este îndreptăţită?
Întrebări vechi, care redevin în actualitatea imediată ca urmare a prezenţei în România a unui distins oaspete, scriitorul KJIELL ESPMARK, membru al Academiei Regale Suedeze şi, în acelaşi timp, al Comitetului Nobel pentru Literatură, al cărui preşedinte a fost până anul trecut. Poet, romancier, istoric literar, Espmark este cunoscut intelectualităţii româneşti prin intermediul unor traduceri, la care se adaugă acum volumul "Călătoria lui Voltaire" (în traducerea Angelei Martin), lansat ieri la Librăria Cărtureşti. Tot ieri, în Aula Academiei Române, scriitorul a prezentat expunerea de înaltă ţinută "Decernarea Premiului Nobel pentru Literatură. Ambiţii şi dificultăţi", un pasionant excurs istoric, nelipsit de o tentă critică, asupra distincţiei supreme la care poate aspira un scriitor.
Expunerea a stăruit, de asemenea, asupra preponderenţei absolute a valorii artistice în judecarea meritelor operelor literare, la sfârşit oaspetele răspunzând unor întrebări din partea auditoriului. La întrebarea ziarului Adevărul dacă barierele de ordin lingvistic nu pun, de la început. într-o poziţie de inferioritate literatura ţărilor cu limbi de circulaţie mai restrânsă, cum ar fi româna, domnai sa a răspuns că membrii Comitetului Nobel pentru Literatură cunosc principalele limbi de circulaţie internaţională şi dacă nu există traduceri în aceste limbi şi, fireşte, în suedeză, se poate apela la serviciile unor translatori autorizaţi. Reiese, ca atare, o dată mai mult însemnătatea primordială a unor bune traduceri în limbile de circulaţie, capitol la care, până acum nu am stat şi nu stăm deloc bine.
Ca răspuns la o altă întrebare din rândul auditoriului în privinţa neincluderii până acum a unui scriitor român printre "nobelisabili" şi a şanselor ca această lacună să fie înlăturată, oaspetele suedez a atras atenţia că în ultimii 50 de ani nu a existat din partea factorilor culturali în drept din România o propunere unitară. Academicianul suedez a ţinut să precizeze că personal el a avut şi are aprecieri deosebite faţă de literatura română şi a dat ca exemplu opera lui Nichita Stănescu şi a lui Marin Sorescu.