Limuzinele blindate ale fostilor lideri rusi, disponibile si pentru amatorii cu bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerate cele mai sigure autovehicule din lume, ZIL-urile, care i-au plimbat pe fostii lideri sovietici si rusi, sunt acum disponibile pentru oricine isi poate permite sa scoata din buzunar 600.000

Considerate cele mai sigure autovehicule din lume, ZIL-urile, care i-au plimbat pe fostii lideri sovietici si rusi, sunt acum disponibile pentru oricine isi poate permite sa scoata din buzunar 600.000 de dolari. Cele cu dotari suplimentare pot ajunge pana la un milion de dolari. Gorbaciov si Eltin nu au plecat nici macar in strainatate fara ZIL-urile lor. In timpul razboiului rece, americanii au umblat disperati sa puna mana pe secretele superbei masini sovietice, dar nu au reusit. Dupa destramarea URSS, ei au cumparat doua batrane ZIL si le-au dezmembrat din toate incheieturile. La fel au procedat si cu MIG-urile. Secretul s-a dovedit a fi foarte simplu: tehnologiei militare obisnuite i s-a adaugat cea a blindajului "sanatos". Mai mult, inginerii sovietici au adaugat peste capsula blindata si o alta caroserie. O astfel de masina este imposibil de fabricat in serie, dar constructorii nu si-au facut probleme. Liderii sovietici plateau oricat pentru securitatea lor. Putin a renuntat la vestita ZIL si a optat pentru o limuzina germana, dar americanii au imprumutat tehnologia ruseasca pentru a moderniza limuzina sefului de la Casa Alba. Vechea masina prezidentiala se odihneste acum in garajul de la Kremlin. Gorbaciov si Eltin s-au simtit in siguranta in ZIL-41052, dotata cu un blindaj din clasa B-7 si cu geamuri prin care nu pot trece nici gloantele mitralierei si poate rezista suflului unei grenade sau rachete. Avand o greutate de peste 5 tone, masina poate atinge viteza de 190 de kilometri pe ora. Si la capitolul confort sta bine. Este dotata cu scaune extensibile, tapiterie din piele naturala, dar si alte maruntisuri care fac viata la volan placuta .

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite