Liderul minerilor din Oltenia anunta noi conflicte sociale in zona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marin Condescu, presedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, a declarat joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca in perioada urmatoare, in Gorj, va izbucni un conflict social major. De

Marin Condescu, presedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, a declarat joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca in perioada urmatoare, in Gorj, va izbucni un conflict social major. De fapt, Marin Condescu si-a inceput anul cu cel mai mare miting organizat de minerii din Oltenia in ultimii ani. Nici cu acest protest Condescu nu a reusit sa convinga Ministerul Economiei si Comertului ca ideea divizarii Companiei Nationale a Lignitului Oltenia nu este buna. Acum, acesta spune ca lipsa locurilor de munca si situatia financiara grea a unor societati importante care presteaza servicii pentru industria miniera reprezinta principalele cauze care vor duce la declansarea conflictului respectiv. Condescu sustine ca patru societati comerciale care au peste 12.000 de salariati se afla deja in pragul falimentului, amintind aici numele societatii UREX Rovinari. Mai mult, Marin Condescu afirma ca, in maximum patru ani, tot personalul angrenat in activitatile miniere si conexe va ramane fara un loc de munca. Condescu a dat publicitatii cifre care arata ca, in perioada 2000-2003, CNL Oltenia a livrat carbune catre Termoelectrica in valoare de 245 milioane de dolari, bani care nu au fost incasati nici pana la aceasta ora. Mai mult, in momentul de fata, prin reorganizarea mineritului si sistemului energetic in complexuri energetice, SNL Oltenia are de incasat 905 miliarde lei. "Dezastrul" in care se afla mineritul din Oltenia a fost generat, spune Condescu, si de "coruptia prezenta peste tot", amintind aici: "afacerea separatoarelor de metale, care sunt si acum in depozite, avand la data achizitiei pretul de 4 miliarde lei; reparatiile grupului 5 de la Termocentrala Turceni, intarziate cu 1 an, si de la grupul 3 de la Rovinari, intarziate de Uzinele Vulcan Bucuresti cu 1-2 ani, lucrari achitate integral; fierul vechi de la grupurile 1 si 2 din Rovinari care a fost vandut de Termoserv (firma apartinand Termoelectrica - n.n.) cu 500 milioane lei, iar firma care l-a achizitionat a obtinut pe el 20 de miliarde lei". Condescu a mai amintit si de afacerea tichetelor de masa cu care se vrea a se inlocui masa calda a minerilor, unde beneficiarul va incasa un comision de 10-15%.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite