Liderul Camerei Comunelor critică politica premierului britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabinetul britanic traversează cea mai puternică criză de la războiul din Irak, când, în semn de protest faţă de sprijinul necondiţionat acordat de premierul Blair intervenţiei militare

Cabinetul britanic traversează cea mai puternică criză de la războiul din Irak, când, în semn de protest faţă de sprijinul necondiţionat acordat de premierul Blair intervenţiei militare americane, liderul Camerei Comunelor din acea perioadă, Robin Cook (care anterior deţinuse funcţia de ministru de externe), şi Clare Short, ministru pentru dezvoltarea internaţională, şi-au dat demisia. Motivul actualelor disensiuni este poziţia britanică faţă de violenţele din Liban.
Una din cele mai influente personalităţi laburiste, Jack Straw, care, coincidenţă surprinzătoare, este lider al Camerei Comunelor, aşa cum a fost şi Cook atunci când şi-a înaintat demisia, iar anterior a ocupat, ca şi acesta, funcţia de ministru de externe, a dat publicităţii o declaraţie în care, deplângând victimele israeliene inocente ale bombardamentelor cu rachete efectuate de Hezbollah, deplânge şi "victimele inocente libaneze, bărbaţi, femei şi copii, de zece ori mai numeroase, ucise de armele israeliene".
El s-a declarat de acord cu afirmaţiile nr. 2 al Foreign Office-ului, Kim Howells, care afirmase anterior că "e foarte greu de înţeles tactica militară utilizată de Israel", şi a adăugat: "Acestea nu sunt lovituri chirurgicale şi ele provoacă moarte şi suferinţă în rândurile civililor nevinovaţi". Straw a precizat că "dacă Israelul va continua asemenea tactici, rezultatul ar putea fi destabilizarea fragilei naţiuni libaneze".
Săptămânalul "Observer" relevă că, înainte de a pleca spre America, Blair a avut de făcut faţă presiunilor exercitate şi de alţi membri ai Cabinetului britanic, care i-au cerut să critice Israelul pentru proporţiile dezastrului din Liban.
Downing Street 10 (reşedinţa premierului britanic) a renunţat să facă orice comentariu asupra disensiunilor din sânul Cabinetului, dar, într-o cuvântare rostită ieri la o reuniune organizată în California de magnatul media Rupert Murdoch, Blair a susţinut că scopul urmărit împreună cu SUA este "încetarea urgentă a ostilităţilor".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite