Liderii UE vor decide semnarea Tratatului de aderare cu Romania si Bulgaria in 2005

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect al declaratiei finale ce urmeaza a fi adoptata la summitul UE din 17-18 iunie prevede semnarea Tratatului de aderare cu Romania si Bulgaria "la inceputul anului 2005", anunta agentia

Un proiect al declaratiei finale ce urmeaza a fi adoptata la summitul UE din 17-18 iunie prevede semnarea Tratatului de aderare cu Romania si Bulgaria "la inceputul anului 2005", anunta agentia Reuters. Potrivit corespondentului din Bruxelles al Reuters, care a ajuns in posesia documentului, liderii UE vor stabili ca: "in perspectiva semnarii Tratatului de aderare cu Romania si Bulgaria la inceputul anului 2005, procedurile de schitare a tratatului vor incepe in iulie 2004". Proiectul a fost conturat joi, intr-o prima dezbatere, de catre ambasadorii statelor membre UE si urmeaza a fi discutat la reuniunea ministrilor de Externe ai Uniunii, care va avea loc cu cateva zile inaintea summitului. Teoretic, textul ar mai putea suferi modificari pana la Consiliul European din 17 iunie. Surse diplomatice de la Bruxelles citate de Reuters sunt de parere insa ca paragraful referitor la Romania si Bulgaria nu va fi contestat. Daca lucrurile vor sta astfel, includerea unei asemenea formulari in declaratia finala a Consiliului European reprezinta o garantie "beton" asumata de Cei 25 pentru admiterea Romaniei si Bulgariei in 2007, conform angajamentelor asumate la summiturile precedente. Deocamdata, Romania a inchis, ieri, doua capitole importante de negociere: agricultura si prevederile financiare si bugetare. Mai raman insa de incheiat alte sase dosare cat se poate de dificile, printre care mediul si justitia si afacerile interne, care vor ramane, probabil, ultimele. Oficialii romani sunt convinsi ca vor mai incheia, saptamanile urmatoare, alte doua capitole: libera circulatie a seviciilor si energia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite