Liderii Europei largite promit admiterea Romaniei si Bulgariei la 1 ianuarie 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Bucurestiul si Sofia - avertizate ca "este crucial sa-si aduca, la nivelul cerut, capacitatea administrativa si judiciara" * "Incheierea negocierilor de aderare in 2004 nu poate interveni decat pe baza propriilor merite"

"Admiterea Romaniei si Bulgariei la 1 ianuarie 2007, ca membri ai UE, daca aceste tari sunt pregatite, este obiectivul comun al Uniunii celor 25", se afirma in concluziile presedintiei italiene a UE, adoptate, ieri, in prima zi a Consiliului European de la Bruxelles. Pentru prima oara, intr-un document oficial la nivelul sefilor de state si de guverne ai UE, este mentionata o data fixa pentru aderarea celor doua candidate ramase in cursa, ceea ce reprezinta o garantie ferma din partea Celor 25. Mai mult, documentul ofera asigurari ca "negocierile vor fi incheiate pe aceleasi baze si principii aplicate in cazul celor zece state in curs de aderare". Romania si Bulgaria sunt chemate "sa-si continue pregatirile de aderare in mod energic si sa faca noi progrese", deoarece "incheierea negocierilor de aderare in 2004 nu poate interveni decat pe baza propriilor merite". Tratatul de preaderare al celor doua tari trebuie semnat "cat mai devreme posibil in 2005", se mai afirma in concluziile presedintiei UE. In acest scop, cele doua tari sunt avertizate ca "este crucial sa-si aduca, la nivelul cerut, capacitatea administrativa si judiciara". Bucurestiul si Sofia trebuie "sa-si continue reformele economice si structurale, pentru a putea beneficia pe deplin de avantajele oferite de procesul de aderare", mai afirma documentul citat. Comisia Europeana este invitata ca, in ianuarie 2004, sa prezinte cadrul financiar pentru Romania si Bulgaria, astfel incat in primavara lui 2004 sa poata fi prezentate propunerile comune referitoare la capitolele de negociere care depind de acest pachet financiar. Consiliul European mai ofera asigurari ca viitoarele reforme politice din cadrul Uniunii celor 25 sau discutiile legate de perspectivele financiare nu vor afecta continuarea negocierilor de aderare cu Romania si Bulgaria. In incheiere, documentul subliniaza continuitatea si ireversibilitatea actualului proces de extindere, din care Romania si Bulgaria fac parte integranta, precum si faptul ca, in ultimul an, "cele doua tari au progresat semnificativ in procesul de pregatire pentru aderare, lucru care se reflecta in stadiul vizibil inaintat al negocierilor". Desi Bulgaria a inchis 26 dintre cele 31 de capitole de negocieri, in timp ce Romania doar 22 din 31, oficialii europeni nu considera ca ar exista mari diferente intre evolutiile celor doua state, asa incat admiterea lor in acelasi timp in Uniune ramane cea mai convenabila solutie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite